Frunzele au început să dea culori și să cadă. Cu apropierea toamnei la Montreal ne lovim de realitatea că vara a trecut și probabil că cei dintre noi care au ajuns să tragă o fugă până acasă, stăm cu gândul la timpul petrecut.
De fiecare dată când ajung înapoi în România îmi reamintesc de multitudinea momentelor care au participat la dezvoltarea persoanei care sunt. Trag linie, și îmi pun gânduriile la punct.
Simplicitatea locuriilor unde am copilărit mă copleșește adeseori. Îmi readuce în perspectivă viață de zi cu zi. Uitasem de aerul curat de la țară, de mâncarea caldă a buncii pusă pe masă, de roșiile din grădină, de animalele pe care le-am îndrăgit. Îmi lipsea o îmbrățișare cu dragoste necondiționată a celor care ne cunosc mai bine decât noi. Oameni modești, fără multe avuții, dar multă viață.
A ne întoarce acasă, ne permite să ne rupem de realitate, de rutina de zi cu zi în care suntem captivi aici. Da, suntem toți foarte ocupați, alergăm pe peste tot, uităm să ne bucurăm de momentele mici, de cei dragi pe care îi avem în jur. Ne scufundăm, în schimb, în adâncul nostru.
Printre toate ganduriile acestea, ne aducem aminte că un echilibru este necesar în viață noastră pentru a fi fericiți și că acesta nu vine tot timpul de la muncă, carieră și succes.
