Criza portului de burkini (cuvânt hibrid format prin contaminarea dintre burka și bikini) pe plajă în Franța a declanșat o polemică în care toată lumea a intrat ca într-o horă uriașă. S-au mobilizat toate marile idei și concepte, ”valori republicane” ”laicitate”, ”libertate”, ”islamism radical”, ”feminism” ”libertăți individuale”, etc. și s-au identificat cu perspicacitate primejdiile legate și de purtarea burkini-ului și de declanșarea dezbaterii în jurul acestui obiect vestimentar.

E o perspicacitate de care au dat dovadă toți actorii importanți ai discuției, devenită în cele din urmă o polemică internațională : și adversarii burkini-ului și apărătorii lui și martorii condescendenți ori sarcastici de pe margine care s-au ferit să intre de-a dreptul într-o arenă unde li se părea că se desfășoară un spectacol futil. Dar au făcut-o pe ocolite.

Burkini-ul pe plajă ar însemna o provocare religioasă, un atentat la valoarea cardinală a republicii franceze, laicitatea, încă o manifestare de subordonare a femeii musulmane față de rigorile religiei ei. Interdicția purtării lui ar fi o inițiativă menită să asigure coeziunea socială, să evite marginalizarea femeilor musulmane și tensiunile religioase și să apere laicitatea. Și dacă se interzice burkini, evident, în consecință trebuie să se interzică orice însemne vizibile care marchează apartenența la o religie căci spațiul public al Republicii Franceze este eminamente laic. Și argumentele adversarilor burkini-ului sunt departe de a se epuiza prin această sumară trecere în revistă.

Dimpotrivă, susțin apărătorii lui, femeile au dreptul să nu-și arate corpul, purtarea burkini-ului pe plajă este la urma urmei similară cu o revendicare feministă, iar interzicerea lui echivalează cu interzicerea accesului femeii musulmane la binefacerile soarelui și ale apei. Statul și autoritățile nu trebuie să se amestece în opțiunile religioase ale celor care fac plajă, și nici să le dicteze ținuta vestimentară ori gradul de pudoare. Interdicția de a purta burkini este o manifestare de intoleranță care contravine principiilor democrației și mărește tensiunea între comunități. Etc., etc.

La Londra, la New York dezbaterea din Franța pare caraghioasă, – o furtună declanșată datorită unui fleac. O asemenea condescendeță, probează, spun francezii lipsa de înțelegere a lumii anglo-saxone pentru istoria Republicii franceze, pentru atașamentul ei față de valorile fondatoare. Și din nou discuția se amplifică și apar noi și noi piste și nuanțe din partea tuturor.

CITEȘTE ȘI:  A pune sau a nu pune întrebări

Ne aflăm, am impresia în fața unui exemplu tipic de dezbatere falsă care ilustrează relația dificilă dintre societatea occidentală și Islam din cauza atentatelor criminale contra celei dintîi comise sub drapel religios. În asemenea situații, amalgamurile, deși regretabile, sunt și inevitabile.

Adevărul este că în tot ce s-a spus în bine sau în rău despre purtarea burkini-ului pe plajă se ignoră un adevăr de bun simț elementar. Nu are importanță ce semnificație i se atribuie, abuziv ori nu, de unii și de alții, problema simplă este că, dincolo de orice considerente grave, el nu este potrivit cu locul acesta. Există în lumea noastră reguli simple ale codului vestimentar, multe nescrise dar admise unanim. Nu au nimic de-a face nici cu religia, nici cu pudoarea, nici cu libertartea individuală, nici cu militantismul feminist cu care se laudă isteț primarul musulman al Londrei. Întrucât plaja este un loc unde se fac băi de soare, agrementate de contactul cu apa, ținuta vestimentară cea mai potrivită și cea mai igienică este cea care expune pielea trupului mai mult decât o face îmbrăcămintea de stradă. Nu e mai complicat decât atât.

Tot astfel cum, invers, într-un restaurant din oraș, la un spectacol de teatru ori de operă, într-un muzeu, într-un lăcaș de cult costumul de baie este nepotrivit și supărător. Căci nu e adevărat că atunci când cineva poartă un vestmânt inadecvat locului, el sau ea nu produc nici un inconvenient celor din jur. A șoca, a face o impresie stranie, a contraria – toate acestea caracterizează un comportament care, cu voie sau fără voie, devine o sursă de neliniște și de insecuritate pentru ceilalți. Mai ales în contextul general tulbure, încărcat de energii negative declanșate de evenimente grave exterioare. Așa încât, revenind la burkini-ul din Franța, cine nu vrea să-și expună trupul razelor solare, nu are decât să evite plaja. Și dacă religia îi interzice expunerea trupului înseamnă că, implicit, îi interzice și plaja.

CITEȘTE ȘI:  Viorel Ilișoi, Cele mai frumoase reportaje

Trăgând linie ca să scriem rezultatul, problema burkini-ului putea fi rezolvată din capul locului prin simple panouri la intrare cu precizarea administrativă că purtarea pe plajă a hainelor de stradă sau a celor a care pot fi asimilate cu acestea este interzisă. S-ar fi putut adăuga din motive igienice și securitare.
Din timpuri îndepărtate, din copilărie și din adolescență, îmi revin în minte asemenea precizări de la ștrandurile bucureștene. Mi s-au părut dintotdeauna normale și n-am auzit niciodată ca printre multele și realele păcate ale regimului totalitar comunist să fie enumerată și această interdicție Burkini-ul din Franța a fost transformat într-un pretext grav de dezbatere care a implicat toată lumea: guvernul francez, Consiliul de Stat, magistrații, primarii, filozofii, eseiștii, ziariștii, analiștii politici, posturile de radio și televiziune, rețelele sociale. Dar nu era decât un biet șoricel. Ideologizat.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Publicitate
Articolul precedentCase noi vs. case vechi
Articolul următorDe ce este important să ne întoarcem acasă?
Mircea Gheorghe
Mircea Gheorghe (n. 1943), ziarist, prozator şi traducător, stabilit din 1990 în Canada. Licenţiat în litere (Bucureşti, 1966). Colaborator la mai multe reviste din România şi diaspora. Scrie la Pagini româneşti din 2002. A publicat sinteze despre istoria criticii şi ideilor literare, traduceri din F. Braudel, P. Chaunu şi J.-M. Guyau, precum şi cărţile Partida de canastă (Polirom, 2005, proză scurtă), Imprevizibilul triumf (Institutul European, 2008, eseuri), Clepsidra (EuroPress, 2010, roman), O adevărată familie (Adenium, 2013, proză scurtă)