Istoria premiilor Nobel consemnează patru laureați născuți în România: George Palade, medicină, în 1974, Elie Wiesel, pentru pace, în 1986, Herta Muller, literatură, în 2009 și Stefan Hell, chimie, în 2014. Ne mândrim cu ei dar marea problemă este că o bună parte a carierei lor (pentru majoritatea, toată cariera lor) datorită căreia au fost premiați a fost făcută în afara României. Laureații sunt mai degrabă americani sau germani decât români.

Captivă în mentalitatea (și realitatea, de ce să nu o recunoaștem) de cultură mică, România tânjește după un Nobel 100% românesc. Când nu tânjește, țara provoacă istericale demne de Caragiale cu autori absoluți minori care conving o fundație fantomă să le trimită candidatura la Nobel și lăundându-se apoi în târg cu asta.

Căci România e o țară în care ponderea celor care cred că merită un premiu Nobel atinge proporții patologice.

De aceea, când trece încă un an fără să aflăm că Mircea Cărtărescu a primit, în sfârșit, premiul pe care-l merită, oftăm obidit. La fel de adevărat e că o bună parte din cei 2.400 de membri ai Uniunii Scriitorilor din România (mulți făcuți doar pentru a obține o pensie) se gudură pe la colțuri, bucuroși că în acest an nu au murit de invidie.

Imediat ce Herta Muller a primit Nobelul, cărțile ei au început să se citească după ce, până atunci, zăceau în rafturi. Am putea spune că era firesc, scriitoarea fiind extrem de puțin cunoscută.

Să luăm cazul lui Mircea Cărtărescu, un autor mult mai cunoscut decât laureata de mai sus. Am adus cărțile sale la Librăria Românilor de când am deschis-o. S-au vândut extrem, extrem de încet. Sincer, am momente când mi-este rușine de lipsa de apetență a multor români din Canada și Statele Unite pentru acest scriitor extrem de valoros. Pot pune pariu cu dvs. că dacă el va câștiga premiul Nobel, vom rămâne fără stoc în prima săptămână.

CITEȘTE ȘI:  S-a dat premiul pentru cea mai proastă scenă de sex dintr-o carte

Știți însă care este cea mai mare problemă a României când vorbește de Nobel? Că se uită doar la premiul Nobel pentru literatură, căci e singurul la care are acces.

România nu poate nici măcar visa la un premiu Nobel în fizică, chimie sau medicină. Cercetarea românească este nesemnificativă în ciuda proiectelor anunțate din când în când. (O veste proastă: zecile de premii obținute de români la Salonul de Inventică de la Geneva nu înseamnă cercetare adevărată).

De ce este cercetarea românească proastă? Sistemul de învățământ reprezintă doar partea de deasupra a icebergului. Acesta poate produce câteva vârfuri (oricum e un sistem elitist, care manifestă un dispreț nedisimulat pentru elevul mediu).

Problema cercetării românești o reprezintă, copie fidelă a problemelor țării, impostura.

Diplomele de master și doctorate luate pe nimic produc nimic.

Atunci când înveți pe brânci și te uiți cum cei din jur, care se întorc de la bere la 4am, defilează cu aceleași note ca tine, te gândești ce cauți tu acolo. Și pleci. Pleci în alte locuri, unde se muncește. Unde poți avea colegi care stau până la 4am în bibliotecă, care sunt pasionați să întoarcă o problemă pe toate părțile în încercarea de a-i găsi o soluție.

CITEȘTE ȘI:  S-a dat premiul pentru cea mai proastă scenă de sex dintr-o carte

Așa că, să nu ne mirăm când următorul român care va lua premiul Nobel în alt domeniul decât literatura o va face dintr-o altă țară. E simfonia firescului.
Când Parlamentul României protejează în bloc furtul și reduce la rol de ficus Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, cel care putea verifica suspiciunile de plagiat, renunți la dreptul a avea un Nobel. Te plasezi singur pe lista celor ciumați.

Când Parlamentul votează că pușcăriașii (mulți dintre ei analfabeți funcționali) beneficiază de o reducere cu 20 de zile a pedepsei pentru orice carte și/sau invenție făcută în închisoare, a visa, ca țară, să iei un Nobel este de o indecență fără margini.

De aceea, dacă vreodată Mircea Cărtărescu va primi un Nobel, România nu are dreptul de a ridica vreo pretenție asupra lui. Va fi premiul care va recompensa munca, talentul său și mai ales puterea de a nu înnebuni, de deznădejde, într-o țară anapoda.

P.S. După ce am scris acest articol am aflat că la Măgurele, unde se contruiește cel mai mare laser din lume, nu pot fi angajați absolveți de Harvard sau MIT, nici candidați la premiul Nobel în fizică pentru că nu au echivalată diploma de BAC. Dacă vor să o echivaleze, durează un an. Fără comentarii.