Update. Totul se amana. Acord România-Canada pentru ridicarea vizelor din 2017

Update. Ridicarea vizelor pentru cetățenii români se amână pentru o dată nedeterminată după ce guvernul canadian a anunțat că renunță la negocierile pentru CETA .

Chrystia Freeland, ministrul canadian al Afacerilor Economice a declarat că atât „Canada cât și ea personal sunt dezamăgite, dar că semnarea acordului este imposibilă, așa că ne întoarcem acasă”. Premierul Trudeau a fost mai dur și a spus că e cazul ca „Uniunea Europeană să decidă la ce folosește”.

România și Canada au ajuns la un acord pentru ridicarea vizelor pentru cetățenii români începând cu 2017. Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis.

„Am ajuns la un acord cu Canada, un acord rezonabil. Suntem în situația să ne retragem rezerva declarată față de CETA. România nu mai are obiectiuni fata de acordul comercial cu Canada”, a declarat Klaus Iohannis la Bruxelles citat de Hotnews.

Acordul cu Canada privind ridicarea vizelor este unul etapizat: de la 1 mai 2017 Canada elimina vizele pentru românii care au mai avut viza pentru a veni în țara frunzei de arțar, iar de la 1 decembrie 2017 Canada va elimina vizele pentru toți cetățenii români.

Există totuși o conditie: Uniunea Europeană trebuie să semneze acordul CETA, în calea căruia stă acum doar opoziția Valoniei, o regiune din Belgia

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare