România. La 4.000 de CAD, brad de Crăciun luat peste picior

Magazinul online emag din România are în oferta sa un brad natural de Crăciun la un preț special de peste 4.000 de dolari canadieni. Bradul, cu o înălțime de 9-10 metri este promovat ca fiind unul special pentru magazine, cu o descriere demnă de o compunere școlară din clasele 5-8.

Daca vrei ca toti clienții să se întoarcă la tine pentru bradul tău frumos, este alegerea ideala. Este impresionant și maiestuos și redă atmosfera munților înalți, atât de plăcută pe perioada iernii. Cu Bradul Normandian Tăiat nu mai ai nevoie neapărat să mergi la munte, vine muntele la tine, prin tot ce are acesta mai frumos.
Bradul Normandian Tăiat este mai mult decat un simbol al sărbatorilor de iarnă, este o aducere în interior a frumuseții sălbatice și impresionante a muntelui.
Clienții care îl vor vedea, îl vor admira și vor rămâne cu o amintire plăcută despre felul cum te-ai pregătit pentru sărbătorile de iarnă. Pozele facute în preajma Bradului Normandian Tăiat vor rămâne ca amintire de neuitat pentru mulți ani, imortalizând clipele frumoase petrecute în preajma și sub ocrotirea sa.
Acest brad este creat anume pentru a aduce bucurie și pentru a împlini nevoia de frumos conținută în simbolurile sărbătorilor de iarnă. Potrivit pentru expunere în exterior, acest brad de Crăciun va atrage atenția tuturor trecătorilor, răspândind sentimentul de sărbătoare și voie bună.

Prețul și descrierea a provocat un val de comentarii, care mai de care mai amuzante.

Mi-am luat si eu unul, dar sa încorporați pe viitor un port USB sa imi incarc telefonul si niste boxe sa cante Fuego, daca nu e prea mult pentru pretul deja afisat.

Mi-am luat bradul la recomandarea unui prieten, pentru ca nu aveam destule globuri mi-am pus si garsoniera in el, cred ca o sa atârn si colindatorii care vor veni daca mai e spatiu. Pisica a fost foarte suparata ca nu-l mai poate dărâma asa ca a trebuit sa imi cumpar si un tigru.
Per total sunt multumit.
Contra: cablul HDMI cu care vine a fost stricat.

Pro: Este exact ca in descriere! Brad natural, fara implanturi sau colagen ori alti acizi hilaruonici implantati in craci (a se citi crăci). Are veverite incluse, telecomanda si cablu usb, iar daca iti mai iei unul,, ceea ce am si facut, ai brad stereo, cu cetina surround.

Cum sa dai atatia bani pe unul singur?
Eu mi-am cumparat 1300 de braduti “normali” din piata si mi-am facut o padurice.
Astept sa apara mistretii, ursii, veveritele si Tiriac, si deschid si o mini gradina zoologica.

Al meu a venit și cu veverițe. Norvegiene. Sclipesc și cântă colinde norvegiene pe nas, ca Chipmunks ăia. Copiii sunt înnebuniți, acum vor toți telefoane cadou ca să le filmeze cântând.
Știți vreun modem bun pe stoc care dă wifi până în vârf?

 

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare