Proteste de amploare în București și în alte orașe mari

PSD a reușit din nou să scoată oamenii în stradă, în marile orașe, după ce și-a propus să modifice legi și să amnistieze fapte care i-ar fi scos din închisoare pe marii granguri care au gravitat în jurul acestui partid.

La București au ieșit în stradă 4.000 de persoane săptămâna trecută. Proteste au mai fost la Iași, Cluj și Timișoara. Dar acesta a fost doar începutul.

Protestele au culminat duminică, 22 ianuarie, când între 20.000 și 30.000 de bucureșteni au înfruntat frigul pentru a protesta împotriva guvernanților. La protest a participat și președintele Klaus Iohannis.

“Am venit aici în Piața Universității, ca și miile de romani, ca să-mi arăt indignarea. O gașcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislația din România, vrea să slăbeascăa statul de drept. Or, așa ceva nu se poate admite. Este inadmisibil să se schimbe legislația și zeci, sute de politicieni certați cu legea să se găsească cu dosarele curate și să continue fărădelegile. Românii, pe buna dreptate, sunt indignați”, a declarat președintele Iohannis.

PSD nu mai are nicio rușine în a lucra pentru cei care au furat România

PSD-ul dorea să promoveze fără dezbatere publică, o ordonanță de urgență care ar fi amnistiat mai multe fapte penale. Pe lângă hoți, criminali și pedofili profitau de această portiță și cei condamnați de DNA pentru corupție. Chiar și liderul PSD, Liviu Dragnea, își vedea unele fapte șterse cu buretele.
Abuzul în serviciu (sub toate formele sale) şi infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie erau grațiate.

PSD nu este altceva decât un PCR. Mai spălat, dar și mai periculos din acest motiv.

Fostul premier Dacian Cioloș a declarat pe pagina sa de Facebook:

“Oamenii care au ieșit în stradă în această seară nu au fost aduși cu autocarele, nu au fost cumpărați cu promisiuni și iluzii. Există mijloace de transport mult mai încăpătoare și resorturi mult mai puternice: se numesc idealuri. Sunt individuale, dar se trezesc colectiv ;)”

Dragnea vorbește de mineriade și lovitură de stat

Președintele PSD, Liviu Dragnea,  a avut un discurs care l-ar fi făcut indvidios și pe președintele Turciei, Recep Erdogan, acuzându-l pe președinte că vrea să dea o lovitură de stat.

“M-am întors de la instalarea președintelui Americii și l-am găsit pe președintele României în fruntea unei noi mineriade, o manifestație neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituționale și împotriva votului popular din 11 decembrie, sabotând legalitatea care stă la baza statului de drept.
Președintele țării s-a situat azi în afara legii, vizând avantaje politice personale și cerând aberații constituționale: retragerea unor ordonanțe, mai ales a unora care nu au fost date.
E un început de lovitură de stat. De fapt, președintele Iohannis vrea, așa cum a vrut și fostul președinte Băsescu, să pună în cătușe puterea legitimată prin votul democratic. Vrea ca în continuare România să fie condusă de instituții fără legitimitate democratică, prin teroare, iar românii să rămână prizonierii unor puteri nealese”.

Iată mai jos imagini de la protestul de duminică din București.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare