Ceea ce vedem în România de astăzi este, fără-ndoială, consecinţa lipsei de bun-simţ care „a băltit”în societate peste 70 de ani. Trista poveste a început cu invazia bolşevică, a continuat cu „socialismul multilateral dezvoltat” şi se va încheia (nu ştim exact când) cu ultima suflare a „capitalismului de cumetrie”, vorba lui „tătuca”.
Vă mai amintiţi, probabil, de caracterizarea pe care a făcut-o Ion Iliescu situaţiei din România, în primii ani de după evenimentele din 1989: „democraţie originală”. Ei bine, iată acum, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, o parte a notei de plată a democraţiei originale. În spatele jandarmilor îi avem pe corupţi şi pe impostori, legitimaţi doar de votul „răului cel mai mic”, al disperării şi al sărăciei, iar în faţa jandarmilor îi regăsim pe oamenii în floarea vârstei, care se tot descurcă de unii singuri, aşa cum pot, de vreo 27 de ani încoace.
Partidul Social Democrat (PSD), care a moştenit nomenclatura, relaţiile (de tip mafiot) şi metehnele Partidului Comunist „din România” (PCR) – ilegitim, cu doar 800 de membri la debutul „bolii”, în anii ’40 – nu este singurul cancer social care produce metastaze în ţara noastră. A mai fost unul, PDL, între timp dispărut strategic în pântecele greu încercat de istorie al PNL. Mai nou, o altă tumoră malignă s-a desprins bezmetică din hoitul PCR şi s-a fixat, ca un făcut, pe rahiticul corp al dreptei româneşti. Îşi zice PMP şi a fost născut în chinuri de Traian Băsescu, ca o plasă de siguranţă pentru el şi anturajul său, încă de pe vremea când era şeful statului.
Toate aceste adunături de lichele şi lachei, puse împreună, reconstituie „partidul unic”, cel care a condus România „pe cele mai înalte culmi ale dezvoltării”.
Împotriva lor, a tuturor acestora, se iese în stradă la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara şi în alte 46 de oraşe. PSD doar a aprins fitilul unei bombe sociale fabricate de aşa-zisa clasă politică, formată în principal din „oamenii sistemului”, din câteva detaşamente de imbecili utili şi dintr-o mână de naivi mediocri.
Să nu uităm că, în urmă cu exact cinci ani, românii ieşeau în stradă pentru a opri tendinţele dictatoriale şi abuzurile guvernului Boc. Actualul primar al Clujului, pe atunci premier, a demisionat pe fondul tensiunilor sociale cauzate de înrăutăţirea situaţiei economice, a suspiciunilor de mare corupţie şi a servilismului faţă de preşedintele Traian Băsescu. Cu acel prilej, le-a luat cu el şi pe tristele personaje Elena Udrea, Adriean Videanu şi Radu Berceanu, ca să-i menţionăm doar pe cei mai „prolifici” activişti ai vechiului regim.
Se cam tace în privinţa unui adevăr incontestabil: în ianuarie 2017, peste jumătate de milion de români a ieşit în toiul iernii pentru a protesta împotriva găştii transpartinice care domină toate structurile de putere aleţării. Sutele de mii de oameni NU au manifestat NUMAI împotriva PSD, ci şi-au manifestat indirect scârba faţă de întreaga pleiadă de partide postdecembriste.
Lipsa unei opoziţii credibile, care să preia şi să valorifice în Parlament mesajele străzii, s-a văzut limpede. Uniunea Salvaţi România (USR) şi-a accentuat imaginea de „partid de hipsteri”, strigând câteva lozinci deja „fumate” pe la uşile conducerii PSD şi livrând presei un senator „obosit”, Mihai Goţiu,care moţăie bahic în fotoliul din sala de plen. În ceea ce-i priveşte pe liberali, ce s-ar mai putea spune? Cu Raluca Turcan, cândva febleţea lui „dragă Stolo”, în poziţia Alinei Gorghiu, şi cu o garnitură de băieţaşi care par să nu se fi desprins încă de fustele mămicilor (sau ale tăticilor, după caz), PNL îşi consumă în tăcere drama – aceea de a nu fi reuşit, nici măcar cu toate planetele aliniate, să devină adevărata dreaptă românească.
În perioada de vârf a protestelor, am vorbit cu câteva zeci de cunoscuţi, oameni care n-au lucrat niciodată la stat, şi care se plângeau că „PSD joacă singur pe tot terenul”. Da, sunt „corporatişti” din aceia plătiţi cu peste o mie de euro pe lună, cu celulare „cu lanternă”, care-i enervează teribil pe domnul Dragnea şi pe propagandiştii de limbă română ai lui Vladimir Putin. Aceşti „corporatişti” sunt singura şansă care a mai rămas României şi nu trebuie confundaţi cu „multinaţionalele” pentru care lucrează. Ei sunt cea mai puternică legătură a ţării noastre cu Occidentul autentic, cu prosperitatea şi cu buna-cuviinţă a clasei de mijloc. Aceşti „corporatişti” îi deranjează, deopotrivă, şi pe politrucii PSD, şi pe cei ai falsei drepte româneşti pentru că anunţă sfârşitul actualei clase politice.
Aşa cum tinerii români de 20 şi ceva de ani, aduşi de mici în vestul Europei, în America de Nord sau în Australia, încep să-şi descopere ţara de origine şi să anunţe sfârşitul „paleozoicului” diasporei româneşti. Unii dintre ei au ieşit la proteste în marile oraşe ale lumii, în faţa ambasadelor şi consulatelor României, alţii au încropit asociaţii româneşti în universităţi de prestigiu. Împreună se descoperă şi îşi descoperă cultura. Ei sunt cei mai buni reprezentanţi diplomatici ai ţării noastre şi, alături de „corporatiştii” de acasă, vor scoate „cuţitul” ajuns la os. Va mai dura, dar o vor face.
