Aşa cum mâncarea şi băutura nu sunt lucruri rele, în sine, nici dorința de a câştiga bani nu este neapărat rea. Esențial rămâne dozajul pe care-l dăm acestor porniri omeneşti.

Altfel spus, mâncăm şi bem pentru a ne reface forțele, după ce ne-am îndeletnicit cu ceva folositor familiei şi semenilor, sau o facem pentru a ne desfăta gustul şi a ne gâdila orgoliul, că avem cu ce umple masa? Tot aşa şi cu averea: o agonisim pentru a evolua intelectual şi spiritual, pentru a ne da copiii la şcoli mai bune, pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie şi neputincioşi, sau pentru a atrage “respectul”, a zămisli ciuda în inimile “duşmanilor” reali şi virtuali? Pentru cei care cred în Dumnezeu sunt două întrebări esențiale, mai ales la începutul Postului Paştilor.

Nu prezintă mare importanță ce “realizăm” din punct de vedere material pe lumea asta, dacă ținem seama că, la un moment dat, vom muri. Războiul pe care-l purtăm continuu şi care contează, într-un final, este cel cu noi înşine. Adică măsura în care am reuşit să ne ținem în frâu. Inexplicabil, conştientizăm acest adevăr abia atunci când ne găsim în pragul morții. Cât suntem sănătoşi dăm dovadă de prostie, în nenumărate situații.

Iar acum gândul mă duce la aceia care conduc, vremelnic, destinele României. Teoria poate fi extinsă şi la nivelul celor care conduc Montrealul, Quebecul şi Canada, însă nu vreau să amestec lucrurile. Fiecare este liber să facă mai departe analogiile pe care le găseşte potrivite.

CITEȘTE ȘI:  Masacrarea limbii române

Dacă ştii că oricum vei muri şi că, poate, vei da şi socoteală “dincolo”, de ce nu-i laşi pe ceilalți să-şi ducă şi ei, liniştiți, viața pământească? Că furi, că minți, că faci averi ilicite, e una, dar că nu te mai opreşti e cu totul altceva. Abia atunci devii o problemă pentru cei din jur şi-i forțezi mâna “Marelui Programator” să-ți dea “ctrl+alt+delete”. Până la urmă, are şi Dumnezeu limita lui de răbdare cu proştii.  Îi lasă o vreme să încurce, să strice şi să-i exaspereze pe oamenii decenți, iar când cei din urmă aproape că şi-au pierdut nădejdea că vor scăpa de proşti, hop!, Cineva îi scoate din joc.

Pentru că lăcomia este dovadă de prostie pietrificată, care paralizează sufletul. “Prostul are marea calitate de a fi şmecher. Pentru că prostia se poate ascunde foarte bine în aroganţă, şmecherie, ipocrizie şi minciună. Imaginea contează!”, nota recent, într-un articol intitulat “Puterea proştilor”, un bun coleg şi prieten de-al meu, scriitorul Petre Barbu. De câte ori nu ne-am lovit, în țară şi în diaspora, de astfel de specimene, de proşti lacomi, aproape isterici în lăcomia lor, înnebuniți să-şi facă “imagine”? Aceştia sunt lacomii mărunți, care adesea frizează ridicolul şi care împut aerul în jurul lor, însă există alții care s-au cocoțat în funcții publice şi care ne fac un rău imens, zi de zi.

CITEȘTE ȘI:  România, văzută din faţă şi din profil

Lăcomia stricătoare de suflete nu este blestemul exclusiv al românilor de pretutindeni, chiar dacă ați auzit un ditamai demnitar al statului român răspunzând zeflemitor unui jurnalist care-l întreba despre nişte averi ascunse prin Brazilia: “Am cumpărat cocotieri”. Este suficient să ieşiți din casă în Montreal şi să priviți gropile imense din asfalt sau lucrările interminabile care sufocă a doua urbe francofonă din lume după Paris. Şi acolo este lăcomie şi indiferență față de oamenii decenți, şi acolo sunt “cocotieri”.

Lacomii mai mici se uită cu invidie la cei mari şi-şi fac planuri cum să parvină şi ei, neînsemnate lepădături avide după “imagine”. Astfel de indivizi s-au oprit din evoluție spirituală, iar singura şansă (a noastră şi a lor, deopotrivă) este să fie identificați şi izolați. Nu spun “scoşi din joc” pentru că asta a fost şi este treaba “Marelui Programator”. Cine s-o facă, dar mai ales cum anume? Poate că-i de datoria fiecăruia dintre noi să nu mai închidă ochii la impostură, lăcomie şi nici în fața mamei lor – prostia.

Denunțându-le acolo unde le întâlnim, ne facem cu toții un mare serviciu. Pentru că cea mai mare prostie a decenților este să-i lase pe proşti să-şi facă mendrele.

Ad