Mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” (“Protection de la Mere du Dieu”) din Lachute nu mai este „românească” Adică a ieșit de sub acoperirea canonică a Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, recent înființată prin promovarea la rang superior a Arhiepiscopiei.

Astfel, vestea bună a înființării Mitropoliei este umbrită de vestea mai puțin fericită a pierderii unui important lăcaș de cult românesc, singura mânăstire ortodoxă românească din Quebec. Această, păstorită de starețul Cyrille Bradette (Pere Cyrille), a trecut sub jurisdicția canonică a Mitropoliei ucraineene a Parisului și a întregii Franțe, după acutizarea și „explozia” unui conflict care mocnește de doi ani între călugării de la mânăstire și conducerea Mitropoliei (fosta Arhiepiscopie de până luna trecută).

Dispute pe proprietate

Conflictul pleacă în principal de la neînțelegeri legate de forma de proprietate asupra mănăstirii, terenului și bunurilor aferente, dar are și o conotație shismatică legată de limba folosită în serviciile religioase de la mânăstire, adică o „luptă” între limbă franceză (dorită de Pere Cyrille)și limbă română (dorită de superiorii săi bisericești de la Mitropolie).

Iată însă, în rezumat, explicația dată de Pere Cyrille pentru conflictul care a dus la mutarea mănăstirii sub o altă acoperire canonică:

„Am contestat modul în care era redactată partea referitoare la mânăstiri în statutul diocezei ortodoxe românești din Canada, iar cei cu care ar fi trebuit să negociem textul au refuzat negocierea, preferând să rămână pe varianta inițială. Cel mai important punct era definirea locului episcopului în ierarhia mănăstirească. Era prevăzut că episcopul să fie superiorul mănăstirii, lucru cu care nu am fost de acord. Am considerat că episcopul este superiorul egumenului mănăstirii, dar nu și al mănăstirii, care este fondată canonic pe regulile Sfântului Vasile, condusă de un egumen, sau staret. Astfel, în ceea ce privește averea, călugării nu au dreptul să dețină nimic ca bunuri proprii, dar au nevoie de mijloace pentru a trăi. Pe această bază, bunurile mănăstirii trebuie să fie ale mănăstirii, lucru care a rămas la fel de pe vremea primilor creștini și a apostolilor, dar episcopia română n-a fost de acord să accepte acest lucru.

Acesta a fost principală sursă a conflictului, iar împotrivă noastră, a călugărilor, a început un război în care nimeni n-a fost de partea noastră, și am pierdut. Adversarii noștri au câștigat, noi am cedat, dar nu vom plânge la infinit. Nu putem trăi în armonie în acest climat, deci, cu tristețe și suferință în suflet, am decis să plecăm. Cei care suferă cel mai mult sunt însă credincioșii care, o dată cu acest conflict, au primit interdicția de a ne mai vizita, și pierd ceea ce găsiseră aici, și asta e marea mea tristețe.

Cât despre cei care ne-au primit, mă refer la Mitropolitul Michel de la Mitropolia ucraineană a Parisului, ne-a oferit o compasiune şi o înţelegere extraordinară, care vine dintr-o experienţă similară.”

Pere Cyrille spune că pe data de 22 martie ar fi fost chemat la sediul Mitropoliei unde urma să fie supusă dezbaterii şi votului excomunicarea să din cadrul Mitropolie, dar că a refuzat să se deplaseze în SUA, pentru că excomunicarea este deja decisă, „dezbaterea” ei fiind o simplă formalitate.

„Cale de întoarcere nu mai există, este prea târziu, deoarece sunt acceptat deja de Mitropolitul Michel de la Paris. Dacă Mitropolitul ortodox român Nicolae mi-ar fi oferit, în locul excomunicării, o dispensă canonică aş fi avut posibilitatea înscrierii într-o episcopie de aici şi eventual chiar şansa unei reîntoarceri. Şi este cea de-a doua excomunicare din viaţa mea, prima fiind la care am fost supus de către catolici atunci când m-am convertit la ortodoxism…

Există însă o agresivitate extremă faţă de noi, şi nu cred că o întoarcere ar fi posibilă, pentru că o mare parte a comunităţii româneşti este deja agresivă la adresa noastră, aşa că inclusiv dacă ar exista o împăcare cu mitropolitul, comunitatea este deja împotriva noastră, şi asta nu se mai poate repara. Şi vă spun, cu lacrimi în ochi, că ne va lipsi comunitatea română-nu micul grup de fanatici, ci marea comunitatea de români buni îmi va lipsi, şi ştiu că şi noi îi vom lipsi. Acesta este mesajul nostru, şi aş vrea să vă rog să spuneţi câte o rugăciune pentru noi, pentru că avem nevoie.”

Povestea întreagă e mai lungă şi mai tristă, cuprinzând, spune Pere Cyrille, o serie lungă de şicane pe care i le-ar fi făcut clericii români, începând cu părintele Olimpiu Mărgineanu, preot protopop George Chişcă s.am.d., ajungând chiar la IPS Ioan Cassian de Vicina, noul episcop al Canadei, fost episcop vicar-adică adjunct-al episcopiei celor două Americi-şi chiar IPS Mitropolitul Nicolae, care a refuzat să îi ofere lui Pere Cyrille la plecare o dispensa canonică ce i-ar fi permis să îşi caute o jurisdicţie canonică la care să se afilieze, obligându-l astfel să caute una necanonica peste ocean..

Poziția Episcopiei

Ce spune însă „partea cealaltă”, respectiv episcopia? L-am abordat în acest sens pe IPS Ioan Cassian, cunoscător al situaţiei mănăstirii mult mai bine decât IPS Mitropolit Nicolae, pe de o parte fiindcă a locuit multă vreme la mânăstire, şi pe de altă parte pentru că, fiind episcopul Canadei, este mult mai „la curent” cu cele petrecute aici decât mitropolitul aflat în SUA.

Iată opinia IPS Ioan Cassian:

„Nu i s-a reproșat nimic timp de zece sau doisprezece ani apropo de limbă, de cultură, și i s-a asigurat o canonicitate, ceea ce este normal într-o biserică ortodoxă. Înalt Prea Sfințitul (Nicolae) i-a răspuns într-o scrisoare oficială în care explică rațiunile canonice atât a felului de a funcționa a bisericii că autoritate, și care este rânduială ierarhică și canonică în cadrul unei episcopii, arătând în același timp că nu suntem numai noi cei care funcționăm așa, ci sunt toate jurisdictiile ortodoxe din lume, și deci și din Canada. Nu avem de-a face deci cu o excepție românească, ci cu o situație care are bază în legiuirile canonice, în statutul BOR, și în rândul celorlalte comunități ortodoxe, deci nu văd unde și de ce există atât de multă supărare. (…)

Din păcate finalul este trist pentru toată lumea, nu doar pentru biserică românească, ci pentru întreaga biserică ortodoxă din Canada. Dar repet, atâta timp cât timp de ani buni ai urmat o rânduială și dintr-o dată lucrurile par să nu mai fie în regulă deși în statut nu s-a schimbat nimic, decât s-a subliniat bază rânduielilor bisericești în viață mănăstireasca, nu știu ce dovadă mai trebuie adusă că nu se mai dorește să se accepte o rânduială”.

***

Nu este rolul nostru să judecăm cine are dreptate, dar nu putem să nu ne exprimăm regretul pentru acest eveniment trist, care se petrece în preajma înființării oficiale a Episcopiei Canadei și intronizării IPS Ioan Cassian, umbrind în acest fel bucuria evenimentului.

Pe de altă parte, trebuie precizat că proiectul de construire a unei biserici de lemn în stil maramureșean în cadrul mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului rămâne în vigoare, existând deja planul ingineresc de construire a acesteia, plus o sumă de 150.000 de dolari în contul mănăstirii. Și o ultimă precizare din partea starețului, Pere Cyrille: credincioșii români vor fi bineveniți și de acum înainte la mânăstire, așa cum au fost și până acum, indiferent de episcopia de care aparțin. Asta dacă vor avea curajul de a trece peste amenințările cu excomunicarea.

Ad
Articolul precedentCazul Gatineau, un atentat lingvistic
Articolul următorOmul care nu a făcut nimic
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.