România este pe o subțire muchie de cuțit, practic sub asaltul continuu al celor care urmăresc distrugerea anticorupției cu orice preț. Dar, spre deosebire de ceea ce apare la prima vedere, acest asalt nu a început odată cu OUG 13 și, evident, nici nu s-a încheiat odată cu abrogarea acesteia.

Asaltul a început în iarna lui 2016, când, aparent din senin, dintr-o excepție care nu anunța nimic si care nici măcar nu ar fi fost admisibilă conform legii CCR, după cum a arătat opinia separată, s-a născut hotarârea Curții Constituționale prin care SRI nu mai putea face supraveghere tehnică în dosarele penale.

Ceea ce a fost vândut ca o victorie a drepturilor omului, mizându-se pe fobia de securitate a românilor, a fost, de fapt, o lovitură foarte grea pentru parchete. Supraveghere tehnică inseamna în principiu interceptări telefonice, ambientale și a mijloacelor electronice de comunicare precum și filaj. DNA a reușit să compenseze în bună masură partea de interceptare telefonică.

În rest, parchetele sunt dependente de Direcția de Operațiuni Speciale din ministerul de Interne, care nici de-ar fi ultracompetentă și ultraintegră nu ar avea cum să acopere un asemenea volum de servicii pe care le presta pănă acum SRI și fără de care ancheta penală e foarte greu de făcut în ziua de azi. Nu de proști și de nedemocratici au americanii FBI, mă gândesc.

A doua lovitură a venit tot de la CCR și a constat în dezincriminarea unei părți consistente din abuzul în serviciu. Mai precis, banul public poate fi prejudiciat fără număr dacă fapta este comisă prin încălcarea legislației secundare și terțiare, adică hotărâri de guvern, de primar, de consiliu județean, ordin de ministru etc.

Și în acest caz s-au găsit destule voci care să spună că nu e nicio problemă, că nu vor fi efecte, că decizia ar fi un fel de „apă sfințită”. Doar că achitările curg pe bandă rulantă, motivate explicit prin decizia CCR, și pleaca fericiti acasă oameni care au prejudiciat banul public, dar fără să incalce o lege sau ordonanță.

În ianuarie, prea sigur pe el și prea grăbit, Liviu Dragnea a ieșit din tipar și a forțat o schimbare decisivă cu OUG 13 care trebuie să rezolve cam tot ce era de rezolvat și pentru sine insuși, și pentru alții. Greșeala a fost scump plătită, după cum s-a văzut, și iată-l pe dl Dragnea revenind la scenariul inițial care s-a dovedit de mare succes. Cu mana CCR, adică.

De remarcat că în cazul OUG 13, deși a fost sesizată de Avocatul Poporului, de Președinte, de CSM, de Curtea de Apel București, CCR a evitat din toate puterile să declare vreun lucru rău despre inițiativa guvernului, folosindu-se de toate pretextele pentru a da un răspuns pe fond.

În schimb, CCR s-a dezlănțuit din toate puterile împotriva DNA în privința conflictului reclamat de Calin Popescu Tariceanu între ministerul Public și Guvern pentru anchetarea împrejurărilor în care a fost emisă OUG 13. Cine citește opinia separată a judecătoarei Livia Stanciu poate realiza cât de mare a fost abuzul comis de majoritatea CCR prin aceasta decizie si mai ales prin motivare.

CCR a comis un autentic abuz de putere: în loc să se limiteze la argumente constituționale, a încălcat atribuțiile puterii judecătorești, a legiferat introducând imunitatea totală a miniștrilor în procesul adoptării ordonanțelor și a decis ca prin emitere de acte normative nu poate fi comisă favorizarea făptuitorului, adică exact ce încerca să introduca OUG 13. Cine vrea să înteleagă dimensiunea abuzului are la dispoziție excelenta analiză a judecătorului Ciprian Coadă, de la Curta de Apel Constanța, analiză pentru care CCR a cerut anchetarea judecatorului de către Inspecția Judiciară.

Pasa servită de CCR ministrului Justiției pentru declanșarea procedurii de revocare a procurorului general Augustin Lazăr și a procurorului-șef DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost din plin folosită în raportul asupra celor doi, dar nu s-a finalizat cu propunerea de revocare datorită presiunii externe foarte mari, dar și de teama unor noi proteste.

De ce sa se fi legat la cap, însă, când ofensiva continua prin CCR? Curtea a fost sesizată de Bombonica Prodana, fosta soție a lui Liviu Dragnea și coinculpată în dosarul liderului PSD, pentru introducerea pragului în infracțiunea de abuz în serviciu. Vă sună cunoscut? Ar trebui, pentru că exact asta a încercat și OUG 13.

Folosirea CCR este o strategie extrem de abilă, pentru că este inatacabilă si nu poate fi decontată politic.

Și eu cred că ea a fost gândită de cel devenit cel mai dur adversar al DNA – fostul președinte Băsescu, cel care a ințeles primul potențialul CCR, care a început să o implice tot mai mult în decizii cheie pentru politic si care l-a numit la CCR pe Daniel Morar, care în acest moment este președintele formal al CCR.

Din păcate, combinația dintre modul politic de numire, criteriile minimale cerute judecătorilor – adică exclusiv să aibă 18 ani de activitate în domeniul juridic, ceea ce poate insemna și jurist al unei societăți comerciale- și puterea uriașa dată acestei instituții, au transformat CCR în a patra putere în stat, dar una fără niciun fel de răspundere pentru deciziile sale și cu imunitate pe cale să devină totala în virtutea unor viitoare modificări legislative. Cine controlează politic majoritatea CCR, controlează în acest moment Romania fără niciun risc.

Ad