O puternică furtună a provocat daune importante marți, 22 august, în cartierul Notre-Dame-de-Grace (NDG) din Montreal. Zeci de copaci, unii seculari, au fost rupți sau scoși din rădăcini. Acoperișuri au fost smulse de vânt, cabluri electrice rupte. Echipajele Hydro Quebec au avut nevoie de peste 30 de ore pentru a putea restabili alimentarea cu energie electrică peste tot în cartier.

Multe mașini și câteva case au suferit avarii serioase.

Vântul a atins, conform Environnement Canada, peste 100 de km la oră. Aceeași instuție a exclus posibilitatea unei tornade în zonă, responsabilitatea pentru pagubele majore fiind pusă pe seama vântului extrem de puternic. Fenomenul se numește micro-rafală: vântul suflă pe aceeași direcție și produce pagube linear.

Iată mai jos fotografii surprinse în cartier în seara de marți, 22 august.

Publicitate