În 10 aprilie 2002, un tânăr procuror de doar 29 de ani se arunca sau era aruncat de pe acoperișul clădirii în care locuia, după ce intrase prea adânc într-o anchetă ce ducea în măruntaiele corupției regimului Năstase. Era vremea ministrului Stănoiu, care controla SIPA, Inspecția judiciară și avea la dispoziție un corp special pentru anchetarea magistraților. O vreme în care, striviți de puterea politică, cei mai mulți dintre magistrați nu îndrăzneau nici măcar să treacă pe același trotuar cu puternicii politicii. Cine încalca regula, zbura. Chiar la propriu, precum procurorul Panait.
Deocamdată, nici măcar nu cunoaștem dimensiunea schimbărilor, pentru că dl Toader, deși pretinde că nu a vrut decât să stârnească o dezbatere publică, nu a făcut publice proiectele de modificare, așa cum ar fi cerut o autentică procedura transparenta. A anunțat doar verbal câteva modificări care ar putea să nici nu fie cele mai mostruoase, ci doar niște iepuri care să capteze energia și să atragă atenția înaintea unui rău și mai mare. Esența a ceea ce a anunțat dl Toader este intenția cât se poate de clară de a crea mecanisme oficiale de presiune și represiune împotriva magistraților, în special a procurorilor, intrumente care vor reveni în principal ministrului Justiției, transformat în stăpânul inelelor.
Dacă dl Toader dorea, într-adevăr, să depolitizeze procedura de numire a procurorilor șefi, ar fi trebuit să urmeze recomandările europene de aplicare și pentru aceștia a procedurii în cazul șefilor ÎCCJ, adică eliminarea ministrului Justiției din procedura, la CSM concurs de proiecte între candidați care se înscriu la concurs, nu sunt scoși din pălărie de ministru pe o lista închisă, și desemnare făcută de președinte, om politic și el, dar singurul legitimat prin vot direct și universal, nedependent de un partid sau de un lider politic, așa cum este ministrul Justiției.
Același ministru al Justiției, om politic numit, nu ales, adică dependent de susținerea politică a unui partid și a liderilor acestuia, cu sau fără dosare penale, cu sau fără condamnări, cu sau fără schelete în dulapuri, ar urmă să capete în subordine Inspecția judiciară, care oricând poate deveni un instrument de execuție a unui judecător sau procuror incomod.
Spre exemplificare, oare ce ar fi făcut ministrul Iordache cu procurorii care îl anchetau pe Dragnea dacă avea în subordine Inspecția Judiciară? Chiar dacă nu i se poate găsi până la urmă nicio vina, pe parcursul unei anchete, un procuror poate fi chiar suspendat.
Desigur, gradul de pericol cel mai mare vine de la PSD, dar în România politicianul nu are în genă respectul pentru justiție, deci intrumentul este priculos indiferent în mâna cui îl pui.
Și nu e vorba doar despre o persoană sau alta, despre un partid sau altul. Desigur, gradul de pericol cel mai mare vine de la PSD, dar în România politicianul nu are în genă respectul pentru justiție, deci intrumentul este priculos indiferent în mâna cui îl pui. Și dacă anchetă disciplinară nu e convingătoare, apare și argumentul anchetei penale. Ministrul Toader dorește un corp special de anchetatori pentru magistrați. De ce? Nu mai anchetăm fapte, anchetăm oameni? De ce nu și un corp special petru medici sau profesori? Dacă magistrații sunt judecați de instanțe obișnuite, în rând cu restul inculpaților, de ce să fie anchetați diferit? Sigurul argument logic este intimidarea și represiunea.
Ministrul se ascunde în spatele introducerii răspunderii magistraților. Este doar o manipulare. Răspunderea există și acum, magistrații pot fi trași la răspundere și pot plăti pentru erorile lor, dacă ministerul de Finanțe se întoarce împotrivă lor după ce a plătit despăgubiri celor vătămați de o decizie greșită. Așadar, singura schimbare pe care o anunța ministrul Toader este că statul nu va avea doar posibilitatea să acționeze împotriva magistraților vinovați, ci va fi obligat să o facă.
Există un singur motiv pentru care drama lui Cristian Panait nu s-ar mai putea repeta. În viziunea dlui Toader, la 29 de ani nu ar fi putut să fie magistrat. Și propune 30 de ani vârstă minima, culmea!, un om care la 26 de ani, imediat după absolvirea facultății, în 1986, a devenit procuror.
Dacă vor intra în vigoare, modificările lui Tudorel Toader vor însemna nu doar prăbușirea Justiției în epoca Stănoiu, ci și periclitarea statutului internațional al României. Vedem deja că Ambasada SUA la București și-a exprimat îngrijorarea față de propunerile lui Tudorel Toader și a pus în discuție Parteneriatul România – SUA.
E firesc ca prăbușirea statului de drept într-o țara de care se leagă interese strategice majore, să reprezinte pentru americani un risc de vulnerabilitate inacceptabil pe care dacă nu-l vor putea preveni, vor fi nevoiți la schimbări de strategie.
Iar în plan european modificările ar însemna o încălcare a prevederilor MCV de care, teoretic, ne străduim să scăpam pentru a intra în rândul statelor de drept solide ale UE. Ne tot plângem de intenția Europei cu două viteze, dar necalificam astfel cu brio nu la viteza a doua, ci a noua.
