În era „fake”, oamenii întâmpină mari dificultăţi în a distinge adevărul de minciună şi valoarea de impostură. Inevitabil, literatura cade şi ea victimă celor care scriu mai mult decât citesc. Este din ce în ce mai greu să facem o selecţie riguroasă a lecturilor. Suntem bombardaţi de „autori” încă de la primele ore ale dimineţii şi până noaptea târziu când, vlăguiţi, scăpăm din mâini, prin aşternuturi, telefonul inteligent. Din ce în ce mai mulţi semeni de-ai noştri vor să scrie tot ce le trece prin cap, profitând de revoluţia tehnologică. Şi de aici vine pericolul: hărmălaia „autorilor” zădărniceşte orice tentativă de filtrare a lecturilor.

Iată de ce l-am invitat pe scriitorul Eugen Ovidiu Chirovici să ne ghideze prin acest labirint alcreaţiilor literare, mizând atât pe experienţa, cât şi pe notorietatea sa. Personal, am avut bucuria de a lucra cu Eugen Ovidiu Chirovici în primii mei ani de jurnalism şi de a mă contamina de rigoarea, stilul şi profunzimea analizelor sale. Cred că nu şi-a păcălit niciodată cititorii şi că i-a ajutat să înţeleagă mai bine lumea în care trăiesc. În fond, suntem ceea ce citim.

George Rădulescu: Prin ce se deosebeşte, calitativ, literatura contemporană de „epoca” marilor clasici?

Eugen Ovidiu Chirovici: Marii clasici au fost şi ei debutanţi la vremea respectivă, mai mult sau mai puţin contestaţi, mai mult sau mai puţin ignoraţi, mai mult sau mai puţin aşezaţi în ecuaţii conflictuale cu scriitorii « clasici » ai acelor timpuri. Însăliteratura în sine, cu majuscule, nu depinde de timp, spaţiu sau geografie culturală. Cervantes, de exemplu, rămâne uluitor de modern. Melville (n.a Herman Melville, autorul romanului „Moby Dick”)a fost cvasi ignorat în timpul vieţii şi redescoperit după Primul Război Mondial.

În acelaşi timp, o mulţime de romane contemporane merg pe aceleaşi drumuri prăfuite care nu duceau prea departe nici acum o sută de ani. Sigur că, astăzi, autorii nu mai folosesc pana sau maşina de scris, ci computerul, însă, în linii mari, natura creaţiei literare a rămas aceeaşi : capacitatea de-a împărţi cu cititorul nu doar o poveste, ci emoţii, dubii, spaime şi sentimente.

În rest, literaturii contemporane i se potriveşte perfect observaţia lui Cicero : „Copiii nu-şi mai ascultă părinţii şi toată lumea scrie cărţi”. Multiplicarea editurilor de buzunar, care au apărut în toată lumea în ultimele două-trei decenii şi care sunt deseori lipsite de orice discernământ valoric, publicarea pe speze proprii şi lăcomia marilor edituri care visează mereu lovituri de milioane, toţi aceşti factori produc sub-literatură pe bandă rulantă şi adâncesc confuzia pe o piaţă de carte tot mai amorfă.

eugen ovidiu chirovici
Scriitorul Eugen Ovidiu Chirovici

„Dacă bibliotecile ar găzdui doar capodopere, nouăzeci la sută din rafturile acestora ar fi goale”

Ce pretenţii (mai) are cititorul contemporan de la un scriitor?

Înainte de a fi scriitor, am fost şi sunt cititor, aşa că pot să vă spun doar ce pretenţii am eu de la o carte pe care o cumpăr şi de la autorul acesteia: niciuna în mod special. Un adevărat cititor cred că este asemenea unui căutător de aur din vechime: ştie că trebuie să treacă prin sită tone de nisip înainte de-a găsi câteva firicele de metal preţios sau chiar o pepită, dacă este foarte norocos.

CITEȘTE ȘI:  România văzută dinspre PSD. (Audio) #faracomentarii

Am citit de-a lungul vieţii mii de cărţi care probabil nu meritau neapărat citite, însă fiecare dintre ele a reprezentat o firimitură care m-a condus mai departe pe drumul spre marile cărţi. Dacă bibliotecile ar găzdui doar capodopere, nouăzeci la sută din rafturile acestora ar fi goale.

Se va schimba „profilul” cititorului de carte în următorii zece ani, având în vedere evoluţiile tehnologice?

Nu, nu cred. Vânzările în format electronic înregistrează déjà o stagnare – Amazon îşi deschide librării, „din cărămizi şi mortar”, cum spun englezii.

Nu evoluţiile tehnologice în sine afectează obiceiurile de cumpărare şi aşteptările cititorilor, ci impactul acestora asupra vieţii de zi cu zi. Vine din urmă o generaţie care creşte cu ochii lipiţi aproape nonstop de ecranul telefonului, iar această generaţie va fi, probabil, mai puţin tentată să citească ficţiune de mari dimensiuni.

Marile premii literare mai sunt astăzi reprezentative, date fiind acuzaţiile de „ideologizare” a acestora?

Asemenea « acuzaţii » au fost formulate mereu, însă premiile au rămas. Cred că unele dintre ele sunt în continuare reprezentative – Nobel, Cervantes, Goncourt, Pulitzer, Man Booker Prize, National Book Awards şi aşa mai departe – însă importanţa lor nu trebuie exagerată. Până la urmă, orice decizie care conduce la o ierarhizare abruptă, de o natură sau alta, mai ales în domeniul artistic, are un grad uriaş de subiectivitate.

Ce vă deranjează cel mai mult în alcătuirea lumii de azi?

Lipsa de empatie. Populismul agresiv, care se pare că nu a dispărut din politică odată cu sistemul comunist. Fanatismele de orice natură. Faptul că toţi se consideră îndreptăţiţi să comenteze pe marginea unui subiect despre care nu ştiu nimic sau mai nimic, doar pentru că s-a inventat Facebook şi Twitter şi dispun de o conexiune la internet.

Personajele pe care le creionaţi în romanele Dumneavoastră – de la Drew Sanders („Voodoo”) la Richard Flynn („Cartea oglinzilor”) par să aibă ceva dintr-o altă lume. Ele nu dispar din memorie nici după ce ai citit ultimul paragraf al cărţii. Ce le faceţi?

Cred că narcisismul este un pericol mortal pentru un prozator. Atunci când a scris „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, Soljeniţîn nu s-a referit la experienţa personală în Gulag, experienţa unui intelectual de înaltă clasă, ci a ales ca personaj principal al romanului un mujic oarecare, unul dintre cei care formau majoritatea internaţilor în lagărele sovietice şi care încercau să înţeleagă ce fel de cataclism al istoriei îi azvârlise acolo fără nicio vină.

Un scriitor concepe personaje puternice şi plauzibile atunci când nu are pretenţia să le creeze după chipul şi asemănarea lui, asemenea unui mic Dumnezeu, ci le permite să evolueze natural, să capete contur, să devină oameni în carne şi oase şi nu doar nişte plăsmuiri bidimensionale. Probabil că, măcar uneori, am reuşit şi eu să fac asta.

De ce aţi ales să scrieţi în engleză „Cartea oglinzilor”?

Nu poţi trimite unui agent literar din Anglia sau din Statele Unite un manuscris în limba română, pe de-o parte, iar pe de altă parte, oricum mi-a plăcut limba engleză din momentul în care am început să o studiez, la vârsta de zece ani. Schimbarea limbii nu ţine doar de gramatică, vocabular şi aşa mai departe, ci de ceva mult mai profund: odată cu limba, un autor schimbă şi « software »-ul pe care îl foloseşte atunci când îşi concepe cărţile. Dacă aş fi scris «Cartea Oglinzilor » în altă limbă, probabil că ar fi fost diferită din multe puncte de vedere.

CITEȘTE ȘI:  România văzută dinspre PSD. (Audio) #faracomentarii

Se spune că jurnalistul „ucide” întotdeauna scriitorul din noi. O fi adevărat sau este doar un mit?

Sunt încă viu, deci cei doisprezece ani de ziaristică (1991-2002) nu au reuşit să mă ucidă. În acelaşi timp, măcar parţial sunt de acord cu această teorie. Cred cădoi-trei ani de gazetărie constituie chiar un avantaj pentru un scriitor – Hemingway, Vonnegut (n.a. Kurt Vonnegut, romancier american foarte cunoscut pentru lucrarea „Leagănul pisicii”) şi mulţi alţii au început prin a face gazetărie – pentru că îţi imprimă o anumită disciplină şi rigoare în alegerea cuvintelor. O periodă mai lungă, însă, devine riscantă.

Eugen Ovidiu Chirovici – Carte de vizită

Eugen Ovidiu Chirovici s-a născut la 11 mai 1964, la Făgăraş. Şi-a aprofundat studiile în Marea Britanie şi în SUA. Este un jurnalist şi un scriitor cunoscut. Cel mai recent roman al său, „The Book of Mirrors” (Penguin Random House UK/Simone and Shuster US, 2017) şi primul scris în limba engleză, a fost tradus în treizeci şi şapte de limbi şi a devenit rapid un bestseller internaţional.

Dintre romanele lui amintim „Suflete la Preţ Redus”, „La Broasca Leşinată”, „Labyrinth.com.” şi „O Amintire de la Paris”, toate publicate la Editura Rao.

Unul din volumele lui de non-ficţiune, „Rumors That Changed the World: A History of Violence and Discrimination” (Rwoman and Littlfield, USA, 2014), despre rolul determinant jucat de zvonuri în declanşarea şi desfăşurarea unor evenimente istorice, s-a bucurat de un succes notabil şi se află în bibliotecile a peste o sută de universităţi importante din SUA, Canada şi Europa.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Publicitate