Cătălina Ponor se retrage din gimnastică

Gimnasta română Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică, şi-a anunţat retragerea din activitate, la 30 de ani, după ce a ratat calificarea în finalele de la bârnă şi sol, miercuri, la Campionatele Mondiale de la Montreal.

„Sunt mândră de tot ce am realizat şi tot ce am sacrificat pentru acest sport, pe care l-am iubit şi îl iubesc în continuare, cu bune, cu rele, cu suişuri şi coborâşuri. Îmi este greu să mă despart de ceva ce am făcut cu pasiune, dăruire, devotament, dar la un moment dat toate se opresc. Din cauza sănătăţii, care se cam joacă cu mine, şi din cauza vârstei la care am ajuns, am decis să spun Stop! Îmi voi termina anul cu concursurile mici care au mai rămas şi demonstraţiile deja planificate, după care din decembrie voi urma alt curs al vieţii, tot pe lângă sport, dar altfel, în ideea de a ajuta în continuare gimnastica”, a afirmat Ponor pe pagina sa de Facebook, după evoluţiile de la Montreal.

23 de medalii câștigate de Cătălina Ponor în carieră, în cadrul campionatelor europene, mondiale și Jocurilor Olimpice

„Nu a fost o zi aşa cum mi-am dorit, dar sunt mulţumită de tot ce am realizat până acum! 23 de medalii europene, mondiale şi olimpice, 26 de ani dedicaţi gimnasticii ca sportivă cu două momente de neuitat: 1 – Olimpiada de la Atena, unde am realizat mai mult decât am visat, 2 – Campionatele Europene de la Cluj, unde am trăit nişte momente unice atât frumoase în faţa propriului public, cât şi mai puţin plăcute, cu doar o zi înaintea finalei de la bârnă”, a mai scris Ponor, citată de Agerpres.

CV CĂTĂLINA PONOR

– prima gimnastă română care participă la 3 ediții ale JO

– triplă campioană olimpică la Atena 2004, la sol, bârnă și cu echipa, argint la sol la JO 2012 și bronz cu echipa, tot în 2012

– 3 medalii de argint și două de bronz la Campionatele Mondiale

– 8 titluri europene, 2 medalii de argint și 3 de bronz la Campionatele Europene

Cătălina Ponor a ţinut să le mulţumească părinţilor, antrenorilor şi celorlalţi componenţi ai staff-ului, dar şi susţinătorilor săi.

„Vă mulţumesc din tot sufletul tuturor celor care aţi aplaudat, bucurat, suferit, plâns, ţopăit împreună cu mine. Sunt multe persoane pe care ar trebui să le menţionez pentru a le mulţumi, însă, mă voi rezuma doar la câteva nume importante”, a afirmat Ponor, care le-a mulţumit părinţilor săi, pentru ce au învăţat-o şi pentru susţinerea fizică şi psihică, antrenorilor Lucian Sandu, Octavian Bellu, Mariana Bitang, pentru cei 15 ani petrecuţi împreună, afirmând că Bellu şi Bitang au fost ca nişte „părinţi”.

De asemenea, marea noastră gimnastă le-a mulţumit antrenoarei Lili Cosma, kinetoterapeutului Toma Vasilescu, masorului Florin Aştefanei, medicului Mihaela Dobranici şi „nu în ultimul rând fanilor, cei fără de care sălile ar fi goale şi pustii”.

La Mondialele de la Montreal, miercuri, în calificări, Cătălina Ponor a ratat la bârnă chiar în debutul integralului, la urcarea pe aparat şi a primit 12,233 (locul 26), nereuşind să se califice în finală. La sol, Ponor a primit 13,266 (locul 14).

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare