Mai puţin de 40 de zile ne despart de votul pentru alegerea celor care se vor ocupa, în următorii patru ani, de înfăţişarea oraşului Montréal. Altfel spus, suntem pe ultima sută de metri a campaniei electorale pentru alegerea primarului şi a echipei sale.
Ce vedem în jur? Lucrări începute şi lăsate zile în şir în plata Domnului, drumuri pline de gropi sau, în cel mai „fericit” caz, prost cârpite, trafic rutier de coşmar, biciclişti care nu respectă nicio regulă de circulaţie, poliţişti care stau la pândă pentru a-şi face norma de amenzi. Din imaginea dezolantă a urbei francofone mai fac parte gunoierii, care golesc pubelele la ore de maximă aglomeraţie, norii de praf care se ridică ameninţători, de te miri unde, peste capetele trecătorilor şi mirosurile neplăcute care te atacă pe străzile lăturalnice.
Lumea confundă adesea Montréalul cu Vieux-Port şi uită că viaţa reală se desfăşoară, spre exemplu, de o parte şi de alta a unui bulevard precum Décarie.În Vieux-Port ieşi când e cald afară, te pierzi printre turiştii gură-cască şi te prefaci că nu bagi de seamă că la terase eşti servit cu produse congelate din supermarket, la suprapreţ. În rest, cartiere gri, cu aspect de ghetouri, spaţii virane şi poduri ale căror picioare sunt ornate cu graffiti.
Totuşi, Montréalul ar putea fi un oraş frumos,în ciuda arhitecturii terne a mărginimilor sale.Ba chiar şi în lunga iarnă a Québecului ai putea găsi ceva atrăgător la acest colţ de „junglă urbană”, dacă luminile ornamentale nu ar fi luate imediat după Anul Nou. Din nefericire, Montréalul lasă impresia unei aşezări de care nu se ocupă nimeni în mod organizat. Ai zice că tot ce apare şi dispare, în fiecare dimineaţă, din calea oamenilor grăbiţi spre serviciu este efectul unor directive transmise de la mare distanţă, de către o autoritate incertă. Ai senzaţia pregnantă că administratorii urbei fac doar minimul necesar pentru a nu le sări lumea-n cap. Nici vorbă de pasiune, de bună gospodărire sau de vreun plan de viitor.
În ultimii ani, Montréalul pare să fi ratat şansa de a trece drept un oraş cochet.Şi nu i-ar fi fost greu să se plaseze în această lumină, dată fiind diversitatea umană pe care o absoarbede jumătate de secol încoace şi care şi-a lăsat amprenta asupra lui. Lipsa sistematizării, adică a creării condiţiilor optime de viaţă pentru locuitori, a lăsat nefinalizate o sumă de oportunităţi urbanistice. Dezvoltatorii imobiliari construiesc şi ei „fără inimă”, repede şi de proastă calitate, accentuând trăsăturile urâte ale „capitalei francofone” a Americii de Nord. Evident, li se permite să procedeze aşa şi n-ai cum să nu te gândeşti la ce sume de bani sunt în joc.
Campaniile electorale se câştigă şi ele cu bani mulţi, iar comisiile de anchetă nu fac decât să îngroape jumătăţile de adevăr ieşite la iveală.
Apropo, aţi mai auzit ceva despre „rezultatele” mega-show-uluitelevizat „Comisia Charbonneau”? Vă reamintesc eu nişte cifre: patru ani de „anchete” şi 44,8 milioane de dolari cheltuiţi, din care peste 18 milioane pentru salarii. În pofida acestei „desfăşurări de forţe”, se pare că mafia construcţiilor şi cea din primării îşi văd în continuare de treabă. Poate cu mai multă discreţie pentru a nu aţâţa publicul, abia satisfăcut de „showul Charbonneau”.
Îngrijorător este însă cu totul altceva: lipsa de reacţie la abuz a plătitorilor de taxe şi impozite. Încă nu-mi explic cum se face că, într-o „cultură a protestului” asemenea celei din Québec, o administraţie locală atât de ineficientă să nu fie sancţionată public, şi încă vehement. O avea Denis Coderre un şarm aparte… De altfel, afişele care au început să împânzească Montréalul vorbesc de la sine.
Eu unul nu găsesc semne bune nici în zona contracandidaţilor actualului primar. Vorbărie multă şi promisiuni, printre altele privind creşterea salariului orar al angajaţilor şi subcontractorilor primăriei. Se încurajează păguboasa iluzie a traiului bun fără efort, a drepturilor acordate fără nicio obligaţie corelativă.
Am refuzat şi refuz în continuare să cred că populaţia este îndobitocită în mod deliberat pentru a fi manipulabilă. Nu accept însă nici să înghit toate balivernele debitate de aşa-zişi manageri sau de „comunicatori publici”, care vor să cosmetizeze mizeriile pe care le fac. Bunăoară, e-mailul primit deunăzi de la conducerea unei şcoli din Montréal care, în loc să-şi asume responsabilitatea pentru că nu a reuşit să finalizeze renovările nici după două săptămâni de la începerea noului an, îndemna părinţii „să le mulţumească constructorilor pentru eforturile depuse”. Cam asta face şi Primăria, iar oamenii acceptă „bullshit”-ul.