Nobelul pentru pace merge la Campania Internaţională pentru Abolirea Armelor Nucleare

Premiul Nobel pentru Pace a fost atribuit vineri, la Oslo, Campaniei Internaţionale pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN).

Premiul Nobel pentru Pace, în valoare de nouă milioane de coroane suedeze (1,10 milioane de dolari), va fi înmânat într-o ceremonie care va avea loc la Oslo la 10 decembrie.

Campania Internaţională pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN) este o coaliţie de organizaţii civice care acţionează pentru promovarea aderării şi implementării depline a Tratatului de interzicere a armelor nucleare. ICAN a ajutat la apariţia acestui tratat.

Având sediul la Geneva, ICAN a fost lansată în 2007, la Melbourne, şi în prezent numără 468 de organizaţii partenere din 101 ţări.

Organizaţia a primit Premiul Nobel pentru Pace “pentru activitatea sa în a atrage atenţia asupra consecinţelor umanitare catastrofale ale oricărei utilizări a armelor nucleare şi pentru eforturile sale inovatoare în obţinerea interzicerii printr-un tratat a unor astfel de arme”, transmite Agerpres.

„Este o mare onoare să primim Premiul Nobel pentru Pace 2017 ca recunoaştere a rolului nostru în obţinerea Tratatului de interzicere a armelor nucleare. Acest acord istoric, adoptat la 7 iulie cu susţinerea a 122 de state, oferă o alternativă puternică şi extrem de necesară la o lume în care ameninţările cu distrugerile în masă sunt lăsate să prevaleze şi, într-adevăr, ele escaladează”, a reacţionat ICAN pe pagina sa de Facebook

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare