Cușca aurită a fericirii

Mi se reproșează, destul de frecvent, că nu sunt suficient de pozitiv, că văd prea des negru în fața ochilor, că sunt pus pe harță.

Lumea mă vrea tonic, paternal și împăciuitor ca un duhovnic de bună calitate. Din pacate, nu sunt unul și nici nu-mi propun să devin.

Sunt, prin educație (am absolvit Filosofie, cum scrie în prezentarea mea) și prin umila mea contribuție ca ziarist, înclinat mai degrabă spre a-mi pune întrebări, prin a arăta ce nu merge, cu scopul de a îndrepta lucrurile. Nu am nicio plăcere ascunsă să dau vești proaste, să critic. Aș prefera să nu o fac.

O fac pentru că nu mă poate nimeni convinge că dacă nu mai vorbim de o problemă, ea dispare de la sine.

Recunosc și că mă enervează toată goana asta după pozitiv, după fericirea cu orice preț. Te uiți pe Faceboook și vezi, majoritar, oameni care pleznesc de fericire. Mă îndoiesc, sincer, că avem în lume o cantitate atât de mare de fericire. Fericirea a devenit azi marfa noastră de export. O expunem, indecent de multe ori, pe tarabă. Dacă nu avem ce vinde, o mimăm. Serile, nopțile, ne contemplăm contribuția la realizarea planului cincinal de fericire de peste zi și mestecăm frustrările, tristețile și temerile pe care nu ni le-a luat nimeni. E drept, nici noi nu am încercat să le vindem, să dăm o reducere, ceva.

E plină lumea de „antrenori spirituali” (și librăriile și biliotecile de cărțile lor) care-ți creează un sentiment de vinovăție legat de nefericirea ta. Dacă nu ești fericit, e vina ta. Nu faci suficient, te lași stăpânit de sentimente negative, trebuie să vezi frumosul, binele înainte de orice. Și atunci, dă-i și luptă neicușorule…

Ceea ce se uită e că, în lumea de azi, fericirea oricăruia dintre noi e legată de fericirea celor din jurul nostru. Suntem din ce în ce mai interconectați ca ființe. Avem familii, avem vecini, partajăm orașul cu alți oameni. Fiecare dintre ei are un impact, chiar dacă nu-l sesizăm, asupra stării noastre de fericire. Dacă votează, de exemplu, un primar care transformă traficul într-un coșmar sau un premier care conduce la o pierdere a locurilor de muncă.

Și ce-i de făcut? Să renunțăm la fericire? Nicidecum. Ce vă propun este să renunțăm la obsesia fericirii. Nu trebuie să fiu fericit tot timpul, e normal să fiu și trist, deprimat. Vă propun să fim umani.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare