Gord Downie, solistul și liderul formației Tragically Hip, a murit

0
265
tragically hip Gord Downie
© Tragically Hip

Gord Downie, solistul și liderul formației Tragically Hip, a murit marți noaptea, 17 octombrie. Gord Downie avea 53 de ani.

„Gord știa că această zi va veni. Răspunsul său a fost să-și petreacă prețiosul timp rămas ca întodeauna: făcând muzică, creând amintiri și exprimându-și gratitudinea față de familia și prietenii săi pentru o viață trăită cum trebuie”, se arată în comunicatul oficial al formației Tragically Hip.

Gord Downie și-a anunțat fanii, pe 24 mai 2016, că este atins de un cancer incurabil la creier. Împreună cu restul trupei (Paul Langlois, Rob Baker, Gord Sinclair și Johnny Fay) el a anunțat un conncert de adio în Kingston, Ontario. Acesta a avut loc pe 20 august 2016 și a fost transmis în direct de către CBC. La concert a participat și premierul Canadei, Justin Trudeau.

De altfel, premierul Canadei a avut o ieșire foarte emoțională în fața ziariștilor, după ce anunțul morții lui Gord Downie a fost făcut:

Tragically Hip  a câștigat 16 premii Juno și a primit mai multe distincții, inclusiv Ordinul Canadei. Grupul are, de asemenea, o stea pe Walk of Fame Canada și o stradă numită după ea, Tragic Hip Way, în Kingston, Ontario.