Omul capturat de telefon

Este, oare, umanitatea condamnată să traverseze o eră a idioţeniei absolute? Pot fi semidocţii, alfabetizaţii aproximativ, mai periculoşi decât oamenii fără ştiinţă de carte? Sau, dimpotrivă, generaţiile contemporane gândesc mai bine decât cele care n-au prins evoluţiile tehnologice spectaculoase ale secolului trecut?

Iată câteva întrebări la care ar trebui să reflectăm, fără a avea pretenţia unor răspunsuri tranşante. Tema idioţeniei absolute revine constant în atenţia unei părţi a publicului, conştientă de modul în care sunt influenţate alegerile noastre cotidiene, de la alimente, cosmetice, muzică şi până la politică.

Dar eu vă propun, de la început, să excludem din discuţie două categorii de idioţi. Idiotul, în sens medical, respectiv acea persoană incapabilă să-şi însuşească vorbirea şi deprinderile vieţii în societate. Apoi „idiotul” în sens dostoievskian, adică omul curat la suflet, pentru care răutatea şi compromisul nu există. Stop joc: paranteză imaginară, pe care o voi închide după trei fraze.

Epileplticul Lev Nikolaevici Mîşkin, personajul central al romanului „Idiotul”, lăsat moştenire umanităţii de către Feodor Dostoievski, arată cititorului din orice epocă modelul spre care trebuie să privească. Creştinii văd în bunătatea şi inadaptabilitatea lui Mîşkin chiar pecetea Mântuitorului, iubirea necondiţionată şi lipsa patimilor lumeşti cu care suntem atât de obişnuiţi.Astăzi, identificăm cu greu asemenea oameni în tumultul oraşelor, însă ei continuă să existe şi să influenţeze tainic colectivităţile în care vieţuiesc. Gata cu paranteza.

Idiotul absolut mănâncă, bea, se îmbracă şi, uneori, votează, cu toate că, în majoritatea timpului, stă cu ochii înfipţi în telefon

Revenind la „idiotul absolut” din vremurile noastre, eu îl fixez între reţelele sociale şi mijloacele de transport în comun. Acolo respiră greoi şi-şi butonează telefonul, acolo-şi duce viaţa, cu supărările şi bucuriile ei imaginare. Orice este „viral”, adică orice prostie vizualizată pe internet de mii, zeci, sute sau chiar milioane de indivizi îi influenţează convingerile. „Idiotul absolut” mănâncă, bea, se îmbracă şi, uneori, votează, cu toate că, în majoritatea timpului, stă cu ochii înfipţi în telefon.

S-au făcut şi se fac studii psihologice ample pentru a încolona şi orienta în diferite direcţii cât mai mulţi „idioţi absoluţi”. Asta aduce sume de bani exprimate în cifre greu de citit la un loc. Pe spatele lor se clădesc averi şi se pun la cale tot felul de strategii de marketing, însă tot în cârca lor se cultivă „mode”, „tendinţe”, simpatii, antipatii, confuzii şi frici. Cât mai multe confuzii şi frici. De pildă, confuzia între bine şi rău, urmată de frica de a spune lucrurilor pe nume. Sub masca unor principii nobile, precum cel al nondiscriminării, se ascunde impostură, abuz şi manipulare. „Trebuie să avem atâţia oameni cu o anumită culoare a pielii, atâtea femei, atâţia bărbaţi”. De aici încolo, criteriile de selecţie se relativizează.

Manipularea găseşte un teren fertil în omul capturat de propriul telefon inteligent. S-a ajuns până la influenţarea scrutinului prezidenţial din Statele Unite ale Americii, a celui din Franţa şi a votului din Germania pentru alegerea Parlamentului federal. Nu mai vorbim de aşa-zisul „referendum pentru independenţă” din Catalonia. Impresiile şi emoţiile „oamenilor cu telefonul în mână” sunt lucrate atent în reţelele sociale aşa cum, pe vremuri, fotografiile nomenclaturiştilor erau retuşate în laboratoarele „organelor de presă”.

Lingvistul şi scriitorul Noam Chomsky enumeră printre strategiile de manipulare „răpirea timpului de gândire al publicului cu subiecte lipsite de importanţă” – mondenităţi, accidente, scandaluri. Urmează metoda creării de probleme şi a oferirii de soluţii – publicul însuşi va cere limitarea libertăţilor sale civile, în cazul în care violenţa urbană va exploda. Să nu uităm nici limbajul folosit de mass-media contemporană, care lasă deseori impresia că se adresează unor persoane bolnave mintal.„Dacă ne adresăm unei persoane ca şi cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate, va avea un răspuns sau o reacţie tot atât de lipsita de simţ critic ca a unui copil”, arată Chomsky. În fine, stimularea emotivităţiiîn detrimentul gândirii reprezintă o altă tehnică menită să oprească analiza raţională a oamenilor. Astfelse deschide drumul spre subconştientul „imbecilului absolut”, cu scopul implantării unor idei, dorinţe, spaime şi comportamente.

Aşadar, riscăm să avem în curând o masă enormă de analfabeţi funcţionali, conduşi după impulsuri generate de reţelele sociale. Vom trăi „virtual”, probabil după „planuri cincinale”.

George Radulescu
George Radulescu
George Rădulescu, senior editor la televiziu­nea Money.ro şi editorialist al ziarului Adevărul, are 14 ani de experienţă ca jurnalist. A publicat volumele "Un secol cu Neagu Djuvara" şi "În căutarea României pierdute". Este corespondent pentru America de Nord al trustului Money.ro.

Ultimele articole

Articole similare