#Colectiv. Dezastrul din sistemul de sănătate ținut secret

Postul de televiziune Digi24 din România a intrat în posesia unui raport al Ministerului Sănătății privind modul în care sistemul de sănătate din România a acționat după tragedia din clubul Colectiv.

„Concluziile sunt extrem de grave: autorităţile române au refuzat transferul în străinătate pentru victime, iar acest lucru a fost posibil doar la presiunea publicului. În plus, infecţiile nosocomiale ale pacienţilor nu apar în fişele medicale, ele nu au fost raportate în spitalele din România, ci au fost descoperite de medicii din străinătate”, se arată în materialul publicat de postul de televiziune.

„Romania avea în octombrie 2015 doar 10 paturi disponibile pentru pacienți cu arsuri grave, în condițiile în care, după incendiul de la Colectiv, au fost zeci de astfel de cazuri. Niciun spital din țară nu îndeplinea însă condițiile pentru internarea marilor arși, neexistând o zonă de izolare protectivă pentru pacienții cu arsuri. Cu toate acestea, mulți dintre răniții grav au fost transferați la spitale din străinatate abia în urma presiunilor familiilor și a publicului” ,scrie Hotnews.

„Mobilizarea masivă a cadrelor medicale a fost în mare parte spontană și mai puțin datorită unui plan anterior de mobilizare cunoscut cadrelor medicale și exersat prin simulări. Comunicarea s-a făcut haotic, necontrolat, atât la nivel central, cât și la nivel de spitale”, se arată în raportul citat de Digi24.

Mulți dintre cei răniți au murit din cauza infecțiilor cu bacterii luate din spitale. „Breșă majoră de siguranță a pacienților. Analiza deceselor indică o rată ridicată de colonizare, rapid după internare, cu bacterii și germeni multirezistenți provenind din mediul spitalicesc”, se arată în raport.

Marea problemă este că acest raport a fost finalizat în decembrie 2016 și depus la Ministerul Sănătății în ianuarie 2017. De atunci el a fost ținut secret.

„La Ministerul Sănătăţii nu există niciun raport elaborat la începutul anului 2017, care să conţină informaţii privind intervenţia autorităţilor sanitare în cazul Colectiv. Un astfel de document nu se regăseşte nici în Protocolul de predare-primire care a fost semnat de către cei doi miniştri în data de 5 ianuarie 2017, atunci când coordonarea Ministerului Sănătăţii a fost preluată de către ministrul Sănătăţii, prof. dr. Florian Bodog, de la ministrul Vlad Voiculescu”, a declarat Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă trimis Agerpres.

Fostul ministru, Vlad Voiculesc a reacționat și a declarat pentru Hotnews că raportul există. „Este vorba despre raportul cu nr 9/3.01.2017 depus la registratura cabinetului MS și ulterior remis Direcției Asistență Medicală MS. Și nu pot să cred că domnul Bodog, secretarii de stat și consilierii dânsului nu știu despre acesta”, a spus Vlad Voiculescu.

Incendiul din clubul Colectiv din București a avut loc pe 30 octombrie 2015. 64 de persoane au murit și 147 au fost rănite. Incendiul și reacția autorităților au condus la proteste de stradă soldate cu demisia premierului de atunci, Victor Ponta.

 

 

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare