Montrealul îl omagiază pe Leonard Cohen

Elvis Costello, Feist, Courtney Love şi Coeur de Pirate se numără printre artiştii care îi vor aduce un omagiu lui Leonard Cohen, luni 6 noiembrie, cu o zi înainte de împlinirea unui an de la moartea artistului, în cadrul unui concert de amploare organizat la Montreal, oraşul său natal.

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau va participa şi el la acest eveniment, la care sunt aşteptaţi câteva mii de spectatori. Concertul va avea loc în sala de sport care găzduieşte meciurile echipei locale de hochei – Montreal Canadiens. 

„Cu toată sinceritatea, cred că este preferabil că el nu mai este aici pentru acest eveniment”, a subliniat Adam Cohen, fiul celebrului cantautor canadian, decedat la vârsta de 82 de ani pe 7 noiembrie 2016 la Los Angeles şi înhumat în cimitirul evreiesc din Montreal, la poalele celebrei coline Mont-Royal, informează AFP citată de Agerpres.

Concertul – unde vor cânta şi alţi artişti de renume, precum Philip Glass, Lana Del Rey, Sting, Wesley Schultz şi Jeremiah Fraites din grupul folk-rock The Lumineers – marchează startul unei serii de evenimente comemorative ce vor fi organizate la Montreal pe durata unei săptămâni.

Începând de miercuri, o expoziţie dedicată artistului va fi deschisă la Muzeul de Artă Contemporană (MAC) din Montreal, înainte de a pleca în turneu în mai multe oraşe ale lumii, în 2018.

Texte, desene şi înregistrări provenind din cei peste 50 de ani de carieră ai cântăreţului Leonard Cohen vor fi expuse în această expoziţie, intitulată “Une breche en toute chose”. Vor fi expuse şi obiecte dedicate lui Leonard Cohen şi semnate de 40 de artişti din 10 ţări.

Expoziţia va conţine, de asemenea, “spaţii multimedia inovatoare”, potrivit MAC, în care muzicieni de marcă, precum newyorkezul Moby, pianistul canadian Chilly Gonzales şi franţuzoaica Lou Doillon pun la dispoziţia vizitatorilor vocile şi muzica lor.

„Tatăl meu mi-a lăsat o listă de instrucţiuni înainte să plece dintre noi: ‘Să mă pui într-un sicriu din pin aproape de mama mea şi de tatăl meu (…) Dacă vrei să organizezi un eveniment public, să îl faci la Montreal”, a explicat Adam Cohen în timpul evenimentului de prezentare a acestui concert.

„Una dintre principalele trăsături de caracter ale sale era modestia şi cred că ar fi preferat să se ţină la distanţă de un astfel de eveniment sau ar fi încercat să ne descurajeze să organizăm ceva atât de marcant”, a adăugat Adam Cohen.

Născut într-o familie evreiască bogată din Montreal, Leonard Cohen s-a consacrat mai întâi poeziei, publicând câteva volume de poezii înainte de a începe să îşi interpreteze propriile texte cu ocazia unor show-uri la New York, pe insula Hydra din Grecia şi apoi la Los Angeles.

După modelul tatălui său, Adam Cohen se consideră exemplul tipic al „diasporei din Montreal”, unde nativii devin şi mai ataşaţi de oraşul lor din Quebec, după ce îl părăsesc.

„Montreal are ceva mitologic pentru noi şi noi suntem ambasadori ai Montrealului, indiferent de locul în care ne aflăm”, a subliniat Adam Cohen, muzician şi producător al ultimului album – cel de-al 14-lea lansat de tatăl lui – “You Want It Darker”, ce a apărut pe piaţă cu doar câteva săptămâni înainte de decesul artistului.

Alte cinci concerte sunt prevăzute în următoarele cinci luni, în cadrul cărora artiştii invitaţi vor interpreta titluri de pe cinci albume lansate de Leonard Cohen, în ordinea lansării cântecelor şi respectând “intenţia originală” a autorului, potrivit organizatorului acestei serii de show-uri, compania Pop Montreal.

Săptămâna de omagii aduse celebrului artist, lansată luni, este de asemenea marcată de inaugurarea a două uriaşe fresce murale cu efigia cântăreţului şi de organizarea unor serate poetice.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare