Cetăţenii dispuşi să facă un mic efort, o dată la patru ani, ieşind din casă şi mergând la vot, nu sunt, în general, specialişti în administrarea unui oraş sau a unei ţări.
Ei constată zilnic ce nu funcţionează şi trag concluzii electorale în funcţie de enervările lor cotidiene.
Candidaţilor în alegeri le revine obligaţia de a explica public, pe înţelesul tuturor, ce trebuie făcut pentru ca lucrurile să meargă (mai) bine. Plecând de la aceste premise putem înţelege corect înfrângerea lui Denis Coderre, unul dintre cei opt primari ai Montrealului, din ultima sută de ani, care şi-au pierdut fotoliul după un singur mandat.
Nu riscăm să greşim dacă spunem că nu Valérie Plante a câştigat primăria, ci că Denis Coderre a pierdut-o. Toţi cei care au trăit la Montreal în ultimii patru ani au văzut, fără a fi specialişti în management municipal, că îşi rup maşinile pe drumurile pline de gropi.Traficul rutier a ajuns să fie un iad din cauza lucrărilor începute şi neterminate, de după care parcă te pândeşte Scaraoţchicu înfăţişare de biciclist. Lumea a constatat şi că banii strânşi din taxe şi impozite nu sunt folosiţi acolo unde trebuie, că poliţia pândeşte din ce în ce mai des pentru a-şi face „norma” de amenzi şi că gunoaiele de pe străzi sunt ridicate destul de greu şi la ore nepotrivite.
Colac peste pupăză, de când a început campania electorală, edilii oraşului au dat impresia că au înnebunit complet – au deschis alte şantiere şi au paralizat artere rutiere importante, care şi aşa făceau faţă cu greu numărului în creştere de autovehicule. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că s-au lăudat continuu, cu aroganţă corporatistă, pentru lucrările începute şi menite „să pună Montrealul pe locul pe care-l merită”. Care ar fi acel „loc” şi în ce orizont de timp se va întâmpla „minunea”, n-a mai spus nimeni. Primarul Coderre prefera să stea prin studiourile televiziunilor şi să facă înţelegeri cu diverşi businessmeni, a căror susţinere în campania electorală se vede treaba că nu i-a fost de mare folos. Cum nici susţinerea unei părţi importante a presei montrealeze nu l-a salvat.
În fine, poate n-ar strica să fim rezervaţi şi în privinţa performanţelor viitoare ale lui Valérie Plante, al 45-lea primar al Montrealului şi „prima femeie după Jeanne Mance” care conduce destinele oraşului (după cum îi place să se alinte). Mi-aş dori să mă înşel, însă linia „roz” de metrou între Montreal-Nord şi Lachine mie-mi sună a „magistrala 5 de metrou din Drumul Taberei”, a cărui termen iniţial de finalizare era în anul 2014. În paranteză fie spus, bucureştenii au văzut de mult asemănările dintre administraţia Montrealului şi cea a capitalei României. Putem spera, totuşi, că Valérie Plante nu va fi o „Gabriela Firea 2”.
