30 de ani de la revolta anti-comunistă a muncitorilor din Brașov

Ani '80. Ceausescu ]n vizită de lucru la Întreprinderea Steagul Roșu Brașov | © Muzeul Naţional de Istorie al României

Se împlinesc 30 de ani de când muncitorii de la uzina Steagul Roșu din Brașov au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva comunismului. 

Istoria unui protest

La 15 noiembrie 1987, zi în care erau programate alegerile de deputaţi din Marea Adunare Naţională, are loc, la Braşov, o amplă revoltă anticomunistă, cu participarea muncitorilor Uzinei de Autocamioane ”Steagul Roşu”, cărora s-au raliat şi alţi braşoveni.

Revolta se declanşase în seara anterioară, respectiv la 14 noiembrie, când muncitorii de la Uzina de Autocamioane ”Steagul Roşu” din Braşov şi-au primit salariile mult micşorate, fără a le fi oferită nicio explicaţie de către conducere, astfel că, cei care intrau în schimbul III au refuzat să înceapă lucrul, potrivit site-ului www.memorialsighet.ro. În cursul dimineţii următoare, respectiv la 15 noiembrie, celor din schimbul III li s-au alăturat colegii care urmau să intre în schimbul I.

- Publicitate -

Adunaţi în faţa Palatului Administrativ, unde se afla conducerea întreprinderii, cei aproximativ 400 de oameni pornesc spre sediul Prefecturii oraşului, pe traseu alăturându-li-se şi alţi braşoveni. Trecând pe strada Poienelor, Calea Bucureşti, Bulevardul Lenin, mulţimea, al cărei număr ajunsese deja la câteva mii, cântă ”Deşteaptă-te, române!” şi scandează, pentru prima dată în România, ”Jos dictatura!”, ”Vrem pâine!”, ”Jos Ceauşescu!”, se arată în volumul ”Istoria României în date” (2003).

Refuzul autorităţilor comuniste de a dialoga cu demonstranţii a provocat luarea cu asalt a sediului Comitetului Judeţean al Partidului Comunist Român, unde oamenii descoperă alimente de negăsit în magazinele din ţară, ceea ce le sporeşte indignarea, menţionează Florin Constantiniu în cartea ”O istorie sinceră a poporului român” (2008). Aşa se face că, în scurt timp, tabloul lui Ceauşescu este aruncat pe treptele clădirii şi i se dă foc, împreună cu steagul roşu al PCR.

Luate prin surprindere, autorităţile au reacţionat cu o întârziere de 3-4 ore, astfel că intervenţia celor 1.000 de miliţieni a eşuat. S-a recurs, însă, la sprijinul trupelor speciale de securitate, care au înconjurat întreaga zonă centrală, reuşind să pună situaţia sub control.

Între timp, la Întreprinderea ”Steagul Roşu”, are loc o adunare cu toţi muncitorii rămaşi, în care participanţii la manifestaţie sunt catalogaţi drept ”huligani” cu ”intenţii criminale”, cerându-se ”pedeapsa maximă”, inclusiv ”pedeapsa capitală”, se arată pe același site web. Începe, apoi, represiunea împotriva participanţilor la revoltă, liderii lor fiind întemniţaţi, unii ucişi, mulţi deportaţi împreună cu familiile lor. Abia în ianuarie 1990, deportaţii s-au putut întoarce la Braşov.

Presa din România nu a publicat, la acea vreme, nici cea mai vagă informaţie privind revolta muncitorilor din Braşov, însă aceasta a fost prompt comentată de mass-media internaţionale, constituind un semnal vizibil al crizei regimului. Revolta anticomunistă de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, a fost evenimentul politic major care avea să anunţe prăbuşirea iminentă a comunismului în România, prefaţând, în ciuda reprimărilor care au urmat, revoluţia din decembrie 1989, relatează Agerpres.

Mărturii ale participanților

Dan Anghel.  „Nici nu s-a făcut ora 7 și deja toți colegii erau în fierbere: „Hai, că e grevă, hai să mergem“. Eram toți nemulțumiți. Cu o zi-două înainte se luaseră salariile și mulți colegi au luat zero lei pe fluturaș, n-au avut ce să semneze, au semnat ștatul de plată fără să ridice nimic. Într-adevăr, ne-am alăturat colegilor.”

Gheorghe Zaharia. La București, tot așa, ne-au luat cătușele, ne-au dezbrăcat, ne-au controlat, amprente, fotografii, ne-au băgat în celulă. Am avut numărul 390 și numai noaptea ne anchetau; la ora 10 dădeau stingerea, nu stăteam 10 minute, ne scoteau, și până dimineața ne anchetau. Și am trecut prin multe metode acolo, am fost și în camera frigider. Stăteam eu cu anchetatorul acolo și mă întreba cum se comportă conducerea uzinei și spuneam acolo că ne muncește, dar bani nu ne dă cum trebuie. Eu dârdâiam de frig bine, el era îmbrăcat bine, cu căciulă rusească, cu fular, cu palton, cu bocanci  buni,  mânca  ciocolată  chinezească.

Iuliana Biro. „Timp de doi ani de zile, cât am stat acolo la CAP, am lucrat 14 ore, 15 ore, 17 ore – dacă mi-au cerut – pentru nimica…  Pentru nimica toată. Zi de sărbătoare n-am avut, concediu n-am avut, zi de sărbătoare n-am avut, nimic n-am avut, numai munca şi munca. În fiecare dimineaţă la trei mă sculam, îmi luam cizmele de cauciuc, mergeam, lucram până seara, până noaptea. Şi lucram, şi lucram… Şi, totuşi, toată lumea a fost împotriva mea şi m-au făcut ca să simt că sunt condamnată acolo – de la preşedinte, de la inginera, care s-a ocupat cu noi…”

***

În anul 2010, preşedintele Asociaţiei 15 noiembrie 1987, Florin Postolachi, avea să declare pentru AGERPRES, făcând referire la evenimentele din 15 noiembrie 1987: „Refuzul autorităţilor comuniste de a dialoga cu demonstranţii a provocat luarea cu asalt a sediului judeţenei de partid de către mulţimea adunată. Au urmat intervenţia brutală a trupelor speciale de securitate, arestările, torturile. După ce iniţial se anunţase pedeapsa capitală pentru muncitorii arestaţi, sub presiunea opiniei publice mondiale, comuniştii au revenit asupra hotărârii lor, deportând, în urma unui proces înscenat, un număr de 61 de muncitori, iar pentru alte 27 de persoane au fost schimbate locurile de muncă, din cele peste 300 anchetate şi arestate în sediile miliţiei şi securităţii din Braşov şi Bucureşti”.