Un europarlamentar PSD demisionează și-l critică pe Liviu Dragnea

Europarlamentarul Sorin Moisă a anunţat, sâmbătă, că a decis să îşi prezinte demisia din PSD, precizând că urmează să demisioneze şi din grupul S&D şi să se alăture, ca independent, grupului PPE.

“Astăzi am decis să îmi prezint demisia din PSD”, a scris Moisă, pe Facebook, adăugând că, sub conducerea lui Liviu Dragnea, “PSD a dezgropat, reactivat şi adaptat la contextul actual al României o parte dintre reflexele îndelung cultivate în anii naţional-comunismului”.

În ceea ce priveşte cazul TelDrum, el a afirmat: “Chiar dacă la finalul procesului nu i s-ar dovedi vinovăţia, poziţia lui Liviu Dragnea în fruntea partidului şi a Parlamentului României a devenit nesustenabilă oriunde în lumea civilizată. (…) Ce pare să se întâmple acum este că domnul Dragnea împinge România, pentru a se salva, înspre un proiect autoritar, pentru a justifica ignorarea reacţiei Uniunii Europene şi SUA la o operaţiune-şoc împotriva justiţiei”.

“Ce oferă PSD acum nu este patriotism, ci naţionalism de tip polonez sau maghiar, frustrat, în mod steril opus Bruxelles-ului, conservator social. O formă de discurs şi practică politică ce apropie ţara nu doar de grupul iliberal al ţărilor de la Vişegrad, ci şi de Rusia lui Putin”, a susţinut Moisă.

“PSD a ajuns la un nivel de neîncredere internă şi internaţională în care lumea nu îi mai crede în materie de reformă a justiţiei nici măcar acolo unde eventual au dreptate. De aceea, ar fi bine să trimită mai întâi proiectele de reformă Comisiei de la Veneţia şi să aştepte opinia acesteia, care nu poate fi bănuită de partizanat”, a spus Moisă, citat de Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare