75 de ani de la filmul Casablanca

Acest weekend marchează împlinirea a 75 de ani de la apariţia pe marile ecrane a filmului ”Casablanca”.

Pelicula, o poveste atemporală despre dragoste, pierdere şi răscumpărare, pe fondul luptei împotriva naziştilor, este considerată adesea cea mai marcantă producţie cinematografică realizată vreodată.

Lansat în New York la 26 noiembrie 1942, pe fondul Campaniei din Africa de nord între trupele Aliaţilor şi cele ale Puterilor Axei, “Casablanca” a devenit un succes la nivel mondial, câştigând premiul Oscar pentru cel mai bun film în 1944.

Regizat de Michael Curtiz, filmul este emblematic: o poveste de dragoste devastatoare, cu Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman, în rolul lui Rick Blaine şi al Ilsei Lund, iubiţi urmăriţi de blestem, a căror uniune trebuie sacrificată pentru lupta împotriva naziştilor în oraşul Casablanca, controlat de Regimul de la Vichy.

Pentru Nora Fiore, autoarea blogului “Nitrate Diva” dedicat producţiilor cinematografice clasice, “Casablanca” vorbeşte despre triumful idealismului în faţa cinismului. “‘Casablanca’ prezintă o alegorie a Americii care se leapădă de izolaţionism şi egoism pentru a-i ajuta pe alţii, în special pe refugiaţi”, a declarat Fiore pentru AFP.

Scenariul de Oscar, semnat de Howard Koch, Julius Epstein şi fratele său gemen Philip, este la rândul său remarcabil prin numărul de replici care au devenit sloganuri celebre, de la “Vom avea întotdeauna Parisul” până la ”Adună suspecţii obişnuiţi” sau ”În sănătatea ta, fetiţo!”.

Odată cu decesul de anul trecut al actriţei Madeleine LeBeau, care a interpretat rolul lui Yvonne, amanta părăsită a lui Rick Blaine, în prezent niciunul dintre actorii care au jucat în ”Casablanca” nu se mai află în viaţă, însă amintirea acestui film nu a pălit niciodată.

Desemnat de deputaţii britanici drept filmul lor favorit din toate timpurile în cadrul unui sondaj din 2006, şi numit al treilea cel mai important film american un an mai târziu de Institutul American de Film, “Casablanca” încă umple sălile de cinematograf în cadrul proiecţiilor speciale.

În 2012, Oscarul pentru cel mai bun regizor câştigat de Michael Curtiz a fost vândut contra sumei de 2,1 milioane de dolari la o licitaţie organizată în Santa Monica, California, în timp ce pianul celebru care decora Rick’s Cafe a fost cumpărat cu 3,4 milioane de dolari, la New York, doi ani mai târziu.

“Este un film care a captivat audienţa în cele mai sumbre ore din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar mesajul său rămâne relevant”, a declarat Amanda Garrett, scriitoare din Ohio specializată în producţii cinematografice din timpul ”epocii de aur” hollywoodiene. “Casablanca le pune pe personajele sale într-o situaţie disperată – în vremea unui regim totalitarist – şi apoi le forţează să decidă cum vor reacţiona în faţa unui rău de neimaginat”, a subliniat ea.

Multe legende au circulat cu privire la filmul “Casablanca”, una dintre cele mai cunoscute fiind cea potrivit căreia legătura faimoasă dintre Ingrid Bergman şi Humphrey Bogart s-ar fi bazat pe o atracţie reciprocă manifestată nu numai pe platouri, ci şi în viaţa reală. Însă, atât membrii familiilor lor cât şi actriţele Isabella Rossellini şi regretata Lauren Bacall, au insistat că Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman nu au simţit nimic deosebit nici faţă de această producţie în care au jucat împreună, nici unul faţă de celălalt.

Ingrid Bergman, care a murit la vârsta de 67 de ani, în 1982, rămâne pentru mulţi cea mai frumoasă femeie care a apărut pe marele ecran, apreciată pentru aspectul său, accentul exotic şi naturaleţe. Ea nu a ţinut neapărat să interpreteze rolul din “Casablanca”, însă l-a acceptat după ce a fost refuzată iniţial în “For Whom The Bell Tolls” (1943) de Sam Wood, iar Hedy Lamarr, opţiunea preferată iniţial pentru ”Casablanca”, a refuzat să interpreteze acest rol.

Specialiştii notează că scenariul a fost scris şi rescris de zeci de ori în timpul filmărilor, iar Bergman nu a ştiut dacă va sfârşi cu Rick sau cu personajul interpretat de Paul Henreid, Victor Laszlo. Ea i-a îndemnat pe scenarişti să îi spună, însă nici ei nu cunoşteau răspunsul, astfel încât Bergman a fost nevoită să rămână în aşteptare adoptând expresia facială opacă, îndelung apreciată, în timpul scenei de final din Rick’s Cafe, informează AFP citată de Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare