Proteste anti-guvernamentale în România

Update: În București, numărul protestatarilor a depășit 25.000.

Aproximativ 10.000 de protestatari, potrivit unor surse, participanţi la mitingul organizat în Piaţa Victoriei, au pornit în marş, pe Bulevardul Lascăr Catargiu, spre Piaţa Romană.

Proteste în toată țara

Potrivit presei din România, proteste importante au loc în toate marile orașe din România. Peste 2.500 de oameni protestează la Iași,  peste 5.000 la Sibiu, câteva mii la Cluj, 5.000 la Brașov, 1.000 la Constanța.

Hotnews afirmă că în București sunt peste 15.000 de oameni în stradă.

Manifestanţii au ocupat două benzi de circulaţie de pe Bulevardul Catargiu. Protestatarii sunt flancaţi de jandarmi călare.

Momente tensionate între protestatari şi jandarmi au avut loc la Piaţa Romană, când s-a încercat direcţionarea mulţimii pe o singură bandă de mers.

Protestatarii urmează să se oprească în faţa Senatului şi CCR, la Ministerul Justiţiei şi Camera Deputaţilor.

Protestele au fost anunţate pe facebook, în Bucureşti şi în ţară, dar şi la Milano, Zurich, Birmingham şi Paris. Grupuri civice şi organizaţii neguvernamentale, precum şi organizaţii sindicale au făcut un apel şi au chemat oamenii să ceară în stradă retragerea legilor Justiţiei, respingerea în Parlament a Ordonanţei privind modificarea legislaţiei fiscale, demisia Guvernului şi a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.

„România a ajuns într-unul dintre cele mai grave momente ale istoriei sale postcomuniste, comparabil cu mineriadele din anii ’90, criza financiară şi tăierea salariilor bugetarilor din 2010.

Confiscarea politică a sistemului de justiţie, capturarea statului de către o mafie politică care slăbeşte legislaţia anticorupţie pentru a scăpa de răspundere penală, războiul politic şi instituţional declanşat de Guvern împotriva societăţii civile, atacurile majorităţii parlamentare împotriva aliaţilor din NATO şi UE, haosul fiscal şi deprecierea accelerată a leului, creşterea preţurilor şi a deficitului bugetar vor arunca România de facto în afara Uniunii Europene şi NATO.

Consecinţele deciziilor guvernamentale de astăzi ne vor urmări pentru zeci de ani, ne vor plasa în sfera autoritarismului politic, a jafului banilor publici, a impunităţii politicienilor şi a sărăciei. În aceste momente, România este călcată în picioare, coaliţia de guvernare nesocotind sau ignorând făţiş opiniile şi interesele legitime ale tuturor actorilor din societate”, au scris pe pagina de socializare iniţiatorii protestelor conform Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare