Reacțiile clasei politice românești la declarațiile Departamentului de Stat

Departamentul de Stat al SUA a luat luni, 27 noiembrie, o poziție oficială față de intențiile coaliției PSD-ALDE a modificare a legilor Justiției.  „Cerem Parlamentului României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției”, se arată în declarație.

Iată care sunt declarațiile care au venit din partea polticienilor români, după această luare de poziție.

Liviu Dragnea & Călin Popescu Tăriceanu

„Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care urmăreşte să consolideze independenţa sistemului judiciar şi eliminarea influenţelor politice în funcţionarea Justiţiei. Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care dezbate în aceste zile legile de reformă ale Justiţiei, pentru că este acelaşi Parlament care a adoptat Declaraţia privind aniversarea a două decenii de Parteneriat Strategic România – SUA; a aprobat alocarea a 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare; a decis participarea forţelor armate ale României în teatrele de operaţiuni din Afganistan şi Irak, precum şi în cadrul cooperării în coaliţia anti-ISIS/DAESH alături de SUA şi alţi aliaţi; a adoptat legile privind achiziţionarea sistemului de apărare antirachetă Patriot”

„Natura și forma Declarației Departamentului de Stat al SUA sunt de neînțeles în contextul în care este greu de imaginat că în Statele Unite ar fi putut avea loc încălcările drepturilor și libertăților cetățenești la care asistăm frecvent în România. Este greu de crezut că în SUA un procuror și-ar permite să prezinte în fața instanței de judecată interceptări măsluite sau să șantajeze judecătorul că îi va face dosar penal dacă nu ia o decizie în favoarea sa. Este greu de crezut că într-o democrație consolidată, cum e cea a SUA, există protocoale de colaborare între serviciile de intelligence și magistrați. E probabil de neconceput în sistemul de justiție american ca reprezentanții serviciilor secrete să își extindă câmpul tactic până în sala de judecată și să ofere opinii juridice magistraților, după care să urmărească dacă aceștia iau decizii în acord cu soluțiile sugerate. Este, de asemenea, de neimaginat în SUA ca un funcționar public de rang înalt să refuze a se prezenta în fața unei comisii parlamentare de anchetă, încălcând astfel decizii clare ale Curții Constituționale. Nu în ultimul rând, este greu de crezut că în SUA un magistrat care încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului nu are niciun fel de răspundere în fața legii”.

Tudorel Toader, ministrul Justiție

„Departamentul de Stat al Statelor Unite se exprimă cum şi cât i se permite. Am citit şi eu comunicatul şi găsesc două direcţii de exprimare. Prima ipoteză, prima parte când se exprimă îngrijorarea cu privire la legislaţia care ar putea submina lupta împotriva corupţiei, ar putea slăbi independenţa judiciară a României. Aici, evident, comunicatul se referă la întreaga legislaţie, deci la pachetul de legi care se vrea a modifica Legile Justiţiei, pachet de legi care se află în procedură parlamentară la comisia specială. Prin urmare, Parlamentul sigur nu poate fi împiedicat să legifereze, pentru că asta este misiunea, competenţa exclusivă pe care o are de la Constituţie”.

Președintele României

Klaus Iohannis nu a luat nicio poziție până în acest moment.

Opoziția

Ludovic Orban, președintele PNL

„Considerăm revoltătoare luarea de poziţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, într-un comunicat oficial, faţă de semnalul dat în cursul zilei de ieri de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii. Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu atribuie Parlamentului României, în mod abuziv şi fraudulos, o poziţie politică care nu a făcut obiectul vreunei dezbateri parlamentare, conform normelor regulamentare în vigoare. Parlamentul României nu a acordat, subliniem acest lucru, nu a acordat vreun mandat pentru poziţia exprimată de Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea în numele Legislativului românesc. (…) Cerem delimitarea tuturor parlamentarilor, inclusiv a celor din PSD şi ALDE, de poziţia anacronică şi antiromânească exprimată de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului”.

Cristian Ghinea, USR

„Tăriceanu şi Dragnea dau un comunicat în care se împăunează cu o reacție a Parlamentului la comunicatul Departamentului de Stat. Ca membru ales al Parlamentului României sunt dezgustat de comunicatul dat de cele două personaje. Salut reacția SUA şi cred că adevărații prieteni sunt cei care spun adevărul. Parteneriatul româno-american e mai important şi va rezista atacurilor celor doi penali Dragnea şi Tăriceanu.

Monica Macovei, europarlamentar

„Lupta lor pentru corupţie şi împotriva justiţiei se vede la Departamentul de Stat al SUA exact aşa cum este cu adevărat: o acţiune în forţă care subminează lupta împotriva corupţiei şi ameninţă progresul pe care România l-a făcut pentru a avea instituţii puternice şi justiţie. Problemele penale ale lui Dragnea şi Tăriceanu, apărate de armate de soldaţi credincioşi de partid, sunt un pericol pentru ţară, pentru că legile au ajuns să fie făcute doar pentru a-i scăpa pe inculpaţi de dosare penale şi de răspundere.”

Alți lideri din PSD

Liviu Pop, ministrul Educației

„Cred că orice spune Departamentul de stat sau orice altă entitate, în Parlament trebuie decis. Până la urmă, Parlamentul, în baza dezbaterilor, va decide acest lucru. (…) Cred că Parlamentul este forumul în care toate legile importante pentru ţară ar trebui dezbătute, nu angajări de răspundere pe anumite legi, cum s-a făcut până acum. Nu cred că Guvernul mai poate să spună ceva astăzi din punctul de vedere ale legilor Justiţiei. Aşa cum am spus-o, decizia este a Parlamentului. Parlamentul trebuie să decidă cum trebuie să arate aceste legi ale Justiţiei”.

Șerban Nicolae

„Cred că preşedintele României ar trebui să transmită urgent instrucţiuni ambasadorului României la Washington, să transmită un protest ferm în această chestiune, să solicite clarificări în ce condiţii a apărut un astfel de comunicat, cine şi-l asumă din partea guvernului Statelor Unite, pentru că el este absolut inutil ca utilitate pentru Statele Unite, dar este ofensator pentru România”.

Declarațiile provin din comunicate de presă sau de la Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare