Să nu-mi spuneţi că anul acesta nu întâmpinaţi „1 Decembrie” cu oareşce fiori! Şi asta nu neapărat pentru că vă animă, mai mult decât în alţi ani, fierbinţi sentimente patriotice.
Ar fi prea frumos să fie vorba numai despre ataşamentul sincer faţă de ţara de origine.
În 2017, sărbătorirea Zilei Naţionale a României coincide cu eliminarea completă a vizelor pentru conaţionalii noştri care doresc să călătorească în Canada. Probabil că mulţi dintre dumneavoastră ştiu acest lucru, aşa cum mulţi dintre cei cu care am vorbit sunt îngrijoraţi de o posibilă „migrare infracţională”.
Românii stabiliţi aici se tem, pe bună dreptate, pentru imaginea lor. Uitaţi-vă cum suntem priviţi în Italia, Spania şi Franţa, unde prostituatele şi hoţii de buzunare ne-au creat deja un „brand de ţară”. Asta deşi majoritatea românilor de acolo muncesc cinstit şi pe brânci pentru a-şi întreţine familiile rămase acasă. În plus, numeroşi italieni, spanioli şi francezi care ne iau drept „infractori” au cel puţin un cunoscut, dacă nu o rudă apropiată, în casa căruia lucrează, de ani buni, o româncă sau un român.
De ce s-a ajuns aici? Cu siguranţă s-ar putea scrie o carte groasă pe această temă, în care interesele politice, faptele de corupţie şi prostia instituţionalizată s-ar împleti veridic,spre enervarea cititorului. Până una, alta, la Montreal, Toronto sau Vancouver, românii sunt consideraţi serioşi, muncitori şi buni profesionişti. Îi găsim în toate domeniile, de la medicină şi justiţie până la construcţii şi servicii. Fără nicio exagerare, românii sunt oameni de bună calitate, calzi la suflet şi săritori, pe care şi i-ar dori oricine alături în momente grele.
În schimb, la fel de adevărat este că românii nu ştiu „să se vândă” occidentalului abonat la clişee mediatice şi au o impresie proastă, chiar dacă deseori nemărturisită, despre ei înşişi. Avem sindromul celor abuzaţi de istoria recentă şi le povestim străinilor cum nu găseam banane în magazine, înainte de 1989. Nu ne place „Mioriţa” că-i „prea defetistă”, dar parcă nu scăpăm niciun prilej de a ne umili în faţa unor oameni care nu înţeleg ce vrem de fapt.Stima de sine nu se capătă îmbrăcând ii, mâncând mititei şi bârfindu-ne la petreceri câmpeneşti.
Pe românii din ţară îi despart de Canada doar câteva zile şi o autorizaţie electronică de călătorie (eTA). Şi, poate, impresia că sunt mai năpăstuiţi decât alte neamuri. Nu vă faceţi griji! Imaginea noastră depinde doar de cum reacţionăm în faţa celor care ne-o strică. Dacă vom lăsa capul în pământ şi ne vom vedea de drum, atunci să nu vă mire că sutele de mii de copii români născuţi în afara graniţelor vor aştepta cu nerăbdare să-şi schimbe numele de familie.
