Plecarea din această lume a fostului suveran al României, Mihai I, lasă nelămurite o sumedenie de aspecte privind trecutul, dar mai ales viitorul Casei Regale.
Se impunea arestarea lui Ion Antonescu şi predarea lui în mâinile sovieticilor? Putea fi Mareşalul graţiat de către Rege?
Ce efecte ar fi avut o atitudine mai fermă şi o activitate mai intensă a Regelui în exil? Cum ar fi arătat România astăzi dacă ar fi fost reinstaurată monarhia după 1989? De ce a fost eliminat din linia de succesiune Principele Nicolae?
Cine va prelua, simbolic, Coroana României? Pentru a vă forma singuri o idee despre chestiunile aflate în dezbatere, aveţi la dispoziţie două fragmente din dialogurile pe care le-am realizat, în urmă cu mai mulţi ani, în compania Principelui Radu (născut Radu Duda), soţul Principesei Margareta, şi a profesorului Neagu Djuvara.
Principele Radu: “România n-ar fi putut să arate altfel decât aşa”
– George Rădulescu: Cum credeţi că ar fi arătat România astăzi dacă în decembrie 1989 regele Mihai I ar fi revenit pe tron?
Principele Radu: N-ar fi putut reveni. N-ar fi putut să arate altfel decât aşa. Nu se putea, nu avea cum pentru că nu avea loc. Este un exerciţiu de imaginaţie strict gratuit. Nu putea să fie altfel decât ce a fost. Nu era absolut nicio condiţie îndeplinită pentru ca noi să putem să avem dreptul de a pune o astfel de ipoteză în faţă. Vorbeşti despre o alternativă atunci când ea are cum să se petreacă.
Cum vedeţi pe viitor rolul instituţiei monarhice din România?
Ca o instituţie care va veghea la consolidarea şi transformarea coerentă a identităţii şi statalităţii româneşti. Noi credem că avem un lider care inspiră, care durează, care construieşte şi care promovează cele patru valori ale viziunii noastre: loialitate, spirit de răspundere, generozitate şi puterea exemplului personal. Dacă aceste valori pot îmbrăca forme statale, forme economice sau forme culturale, mentalitare, suntem gata să mergem cu aceste forme cât de departe pentru a le implementa. Ce fel de funcţii vom avea în procesul nostru de implementare e şi un răspuns pe care îl veţi da dvs., nu noi.
Principele Nicolae este pregătit să preia această misiune?
Este independent, este un tânăr de 23 de ani care locuieşte în Anglia. Nicolae a împlinit 23 de ani, îşi continuă studiile, va face o completare a studiilor universitare cu studii de business, de finanţe. După ce le va termina o să vină în România.
E interesat de România?
Absolut! Este interesat. În aceşti patru ani în care va urma studiile universitare va veni din când în când în ţară, când şcoala îi va permite. La final va încerca să preia, uşor-uşor, o parte din răspundere. A spus că doreşte să o facă şi, de altfel, e liber să o facă. Depinde foarte mult de cât poate să ducă în spate, de cât de bune rezultate o să dea, pentru că acum nu mai sunt vremurile monarhice de început de secol XX când i se spunea copilului cu cine să se însoare, ce să facă şi unde să se ducă.
În fond, este vorba despre destinul instituţiei pe care dvs. o reprezentaţi.
Dar să ştiţi că nu este nicio grabă. Uitaţi-vă puţin la destinul nostru, al principesei şi al meu. Începuturile noastre nu prefigurau nimic din toate astea. Nicolae are 23 de ani. Principesa a venit în România la 39 de ani, avusese o carieră la ONU, fusese în Anglia la câteva instituţii sociale la care a lucrat. Nu văzuse niciodată România. Eu am avut o carieră de o cu totul altă natură, am fost actor, toată viaţa mea, 25 de ani, şi am început o şcoală militară la 42 de ani. Venirea noastră în România în 2001 a fost nu numai neaşteptată, dar s-a produs în a doua jumătate a vieţii. În ultimii şapte ani s-au petrecut transformări atât de incredibile încât am ajuns astăzi să discutăm despre posibilitatea candidaturii mele la preşedinţia României. Acelaşi lucru se aplică şi în privinţa prinţului Nicolae.
Generaţia a cincea va reuşi să-şi facă în 30 de ani datoria. 30 de ani e onorabil, vom avea 80 de ani. Dacă vom reuşi să ne facem datoria măcar atât cât spun eu, va fi o bază pentru ca Nicolae şi generaţia lui să continue. Şi vor fi liberi să o facă de pe orice poziţie. Dacă doreşte să candideze, va candida. Dacă va reuşi să impună regalitatea instituţional, în orice fel de formă, o va face.
Cum vor arăta Constituţiile europene peste 30 de ani? Aveţi idee? Cât de multă suveranitate va avea România în 2050? Ştiţi? Va mai avea armată? Va mai avea politică externă? Va mai avea politică agricolă?
Scopul este păstrarea identităţii naţionale…
Aici e rolul Casei Regale, care s-a format în 1866 în România ca să livreze şefi de stat. Este normal că ne interesează cum va arăta statalitatea în 2030. În toţi aceşti 140 de ani Casa Regală a vegheat la identitate.
De altfel, dacă vă gândiţi puţin la poziţiile regelui Mihai în toată perioada exilului, el niciodată nu a vorbit despre politică. Întotdeauna a vorbit despre aspectele din politica României care afectau identitatea românească, care-i afectau libertăţile, care-i afectau democraţia.
Nu se referea la sistem sau la doctrine. Fiindcă de fapt el veghea identitatea românească.
Neagu Djuvara: “Monarhia în sine eu o găsesc mai valabilă decât republica”
George Rădulescu: Mai are vreo şansă monarhia în România de astăzi?
Neagu Djuvara: Ar fi avut în ’90, dar de atunci s-au mai stricat lucrurile. Am mai spus-o – şi asta m-a stricat, din cauza dumitale!, cu familia regală (n.a. aluzie la volumul de dialoguri „Un secol cu Neagu Djuvara”, Editura Adevărul, 2010) – ce gândesc despre felul cum ginerele Regelui l-a învrăjbit.
Regele n-ar fi trebuit să accepte să fie în termeni atât de buni cu Ion Iliescu. Culmea culmilor este că, puţin timp după ce Ion Iliescu a fost ales pentru al treilea său mandat, deci în anul 2000, m-am aflat în audienţă la Rege. Îţi spun drept că nu mai ţin minte pentru ce mă dusesem să-l văd. Am avut curajul, pentru că eu sunt îndrăzneţ în chestiile astea, şi i-am spus: „Majestate, daţi-mi voie să vă spun că n-ar trebui să fiţi mereu văzut în prezenţa lui Ion Iliescu, pe care eu îl consider vinovat de crime şi care va trebui, o dată şi o dată, să fie judecat şi nu se cuvine ca…“
Regele mi-a tăiat cuvântul: „Da, dar uite că domnul Emil Constantinescu mi-a făgăduit o grămadă de lucruri şi nu s-a ţinut de cuvânt, pe când Ion Iliescu îmi restituie“.
Carevasăzică, Ion Iliescu a avut dibăcia, prin intermediul lui Duda, să-l „cumpere” pe Rege. I-a restituit Săvârşinul, pe urmă a pregătit restituirea Palatului Peleş.
Asta e părerea mea, Regele Mihai ar fi trebuit să rămână sărac şi curat. Ion Iliescu i-a restituit lucruri care, într-adevăr, sunt ale lui, dar trebuia să le accepte mai târziu, şi nu de la acest om.
Găsiţi viabilă ideea unei monarhii ca la 1866 în România?
Dar de ce să schimbăm dinastia? Nu, aici nu înţeleg care e motivul. De ce să schimbăm dinastia?
De pildă, din pricina reţinerilor sau rezervelor pe care le au unii faţă de succesiunea la tron şi faţă de anumite gesturi istorice ale Regelui Mihai…
Dar, dacă au reţineri faţă de venirea unei femei pe tron, trebuia să-l „înfieze” pe tânărul Nicolae. Nu văd de ce să schimbăm dinastia. Şi, în orice caz, monarhia în sine eu o găsesc mai valabilă decât republica, chiar dacă ai câteodată un rege slab, cum a fost şi Carol al II-lea, care n-a fost un rege bun, dar n-a fost nici catastrofal.
Uitaţi-vă în Europa de astăzi, puţinele ţări care au mai păstrat monarhia sunt cele mai calme, cele mai civilizate – Suedia, Norvegia, Danemarca, Olanda, Marea Britanie. Mai sunt şi altele, cum este Spania sau Belgia, care s-ar rupe în bucăţi dacă n-ar fi monarhie. Monarhia constituţională lasă guvernul să fie ales de popor, dar partea absolut suverană şi care poate să spună un cuvânt decisiv, la un moment dat, rămâne regalitatea.
