Donald Trump vrea astronauți americani pe Lună și Marte

Preşedintele SUA, Donald Trump, va semna luni o directivă în baza căreia astronauţii americani vor fi trimişi din nou pe Lună şi chiar pe Marte, se menţionează într-un anunţ al Casei Albe.

„Directiva Politicii Spaţiale” dispune NASA „să conducă un program inovativ de explorare spaţială pentru a trimite din nou astronauţii americani pe Lună şi chiar pe Marte”, a anunţat purtătorul de cuvânt Hogan Gidley, transmiteReuters citat de Agerpres.

Acesta din urmă a adăugat că decizia lui Trump se bazează pe recomandările venite de la Consiliul Naţional Spaţial. „Această decizie va schimba politica naţiunii noastre privind zborul în spaţiu, pentru a ajuta America să devină forţa directoare în industria spaţială, să obţină noi cunoştinţe din Cosmos şi să impulsioneze avansul tehnologic”, a mai menţionat acelaşi purtător de cuvânt.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare