Puteți vota ca Simona Halep să obțină Premiul fanilor WTA

Simona Halep, liderul tenisului feminin mondial, a fost nominalizată alături de alte 25 de jucătoare în ancheta pentru premiul WTA de Favorită a Fanilor, anunţă site-ul WTA. Dacă vreți să votați pentru actualul număr unul mondial, o puteți face la linkul următor

Poloneza Agnieszka Radwanska a câştigat distincţia în ultimii şase ani, începând din 2011.

„Îmi iubesc cu adevărat fanii şi apreciez aceste premii. Cred că trebuie să îi întrebăm pe ei de ce mă votează, dar sper că voi reuşi să câştig din nou”, a declarat Radwanska anul acesta, când a fost întrebată cum de a reuşit să cucerească atât de multe premii de favorită a fanilor.

Cu pretenţii la acest titlu se mai înscriu americanca Serena Williams, românca Simona Halep şi daneza Caroline Wozniacki, potrivit site-ului WTA citat de Agerpres.

Iubitorii tenisului îşi pot vota favorita lor din 2017 pe site-ul WTA dintre mai multe sportive. Alături de Simona Halep mai sunt nominalizate, printre altele, canadianca Eugenie Bouchard, britanica Johanna Konta, americanca Serena Williams, Caroline Wozniacki (Danemarca), Jelena Ostapenko (Letonia), Venus Williams (SUA), Angelique Kerber (Germania), Agnieszka Radwanska (Polonia), Garbine Muguruza (Spania), sau rusoaica Maria Şarapova.

Câştigătoarea va fi anunţată vineri 15 decembrie.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare