Pentru mine e absolut necesar să asociez un om cu o imagine. Vorbesc despre personaje dar am nevoie să le simt într-un fel. N-am avut plăcerea să fiu în apropierea regelui Mihai decât ca şi zecile de mii de oameni strânşi în faţă balconului hotelului Capitol, atunci în 1992. Eram tânăr ziarist la Expres iar redacţia noastră era foarte aproape. Am rămas cu un gust nedefinit.
M-a impresionat căldura mulţimii mai mult decât tonul şi discursul regelui ţinut la un microfon improvizat. Regele mi s-a părut mai bătrân decât cei 70 de ani pe care îi avea. De remarcat că la balcon nu era prezentă Margareta, ci doar prinţul Nicolae care avea 7 ani. La un moment dat mulţimea i-a scandat numele. Testamentul regelui părea clar, ca şi viitorul Casei Regale. După nunta Margaretei s-a schimbat ceva.
Îmi vine în minte, nu ştiu de ce, imaginea papei Ioan Paul al doilea venit la Bucureşti în timpul mandatului lui Constantinescu. Dintr-o întâmplare am fost unul din cei foarte puţini oameni aflaţi pe aeroportul Băneasa la plecarea lui. Presa nu avea acces dar aveam un vecin care era şeful securităţii aeroportului şi m-a lăsat să intru. Aplecat de spate, Papa a parcurs zece metri până la scară avionului în cinci minute. Eram la câţiva metri distanţă. N-am avut în viaţa mea o senzaţie asemănătoare, că sunt în aură unui sfânt. Am plecat de acolo mai uşor încărcat de bunătate.
Nu ştiu cum era regele nostru de fapt, nu l-am simţit, pentru mine pare enigmatic. Niciodată n-am ştiu dacă în spatele modestiei şi ţinutei mândre fără ostentaţie este profunzime sau nu.
În dimineaţa morţii lui am căutat imagini pe youtube, tocmai din dorinţa de a-l simţi. Am găsit un film din 1994 în care Mihai era alungat a doua oară din propria ţară. La scară avionului câţiva parlamentari printre care Dinu Patriciu. Acesta încerca să explice calm şefului paşapoartelor că viza de intrare se dă în clădirea aeroportului ca pentru toţi străinii care soseau la Otopeni. Ceafa groasă de la paşapoarte, un dinosaur osificat n-avea argumente doar că nu-l lasă să intre dar în acelaşi timp îi făcea regelui semne să se urce în avion ca unui neică-nimeni. Ba a zis la un moment dat că dacă nu pleacă vorbim altfel.
Regele nu răspundea dar încet s-a urcat pe scară şi a plecat. N-a zis nimic, n-am văzut nimic pe faţa lui. Enigmatic ca întotdeauna.
Am realizat şi nu doar acum că regele a vorbit, de fapt, foarte puţin. Există doar câteva interviuri filmate şi o carte de discuţii între el şi Mircea Ciobanu. Puţine întrebări incomode despre momentul abdicării. Puţine studii istorice care să-l pună în lumină pe rege în afară clişeelor cu scurtarea războiului şi omorârea a o mie de studenţi, fapt niciodată probat.
Dar ce este cel mai straniu, regele nu a avut sau nu ştim noi să aibă un jurnal, singurul loc în care un personaj istoric se dezvăluie zi cu zi. Un om-istorie taciturn, rece, nu prea luptător, cu energie scăzută, dar un om bun pe care l-aş fi acceptat oricând că rege.
Ştiam că moartea lui va declanşa infernul de oportunism la Bucureşti. Iliescu care l-a alungat din ţară de două ori ca să nu-i pericliteze poziţia şi-a trimis condoleanţele în stilul limbii de lemn cu care va închide şi ochii. Şi acum se fereşte ca dracu de tămâie să-l numească rege, fostul suveran este tot ce poate scoate mai politicos pe gură.
PSD, acelaşi partid care îşi bătea joc de el în anii 90 este în capul trebii la regrete. Gabriela Firea vrea repede să schimbe Piaţa Victoriei în Piaţa Regele Mihai iar Dragnea îl jeleşte şi vorbeşte despre continuarea Casei Regale cu banii de la guvern.
Băsescu remarca tâmpit că au rămas doar trei. Adică trei şefi de stat în viaţă. Băsescu se vede pe aceeaşi treaptă cu regele, se trage de brăcinari.
Antena 3 noul purtător de stindard monarhist deja o denumeşte pe Margareta regină iar Gadea şi Badea zici că s-au rugat toată viaţă în faţa portretului regelui, nu al savantului Dan Voiculescu.
Să nu-ţi vină să crezi! Să nu-ţi vină să vomiţi? În aceste zile mulţi se vor simţi chemaţi să se revendice din rege, să mai ia din trupul împuţinat al fostului suveran grame de imagine. Ca nişte corbi neruşinaţi.
Şi în sicriu regele îi ajută pe PSD-işti. Au scăpat şi de coşmarul demonstraţiei contra statului paralel, o prostie pe care nu mai ştiau cum s-o scoată din penibil, Ei bine, tot din respect pentru rege nu se mai ţine.
Să nu uităm că tot noii comunişti-securişti i-au retrocedat proprietăţile regelui şi l-au atras în cloaca lor. Îl vor jeli cu ochii la ceas şi la Duda, prietenul lor, general, prinţ, fost candidat la preşedinţie aflat pe cai mari.
Nu cred că regele şi-a dorit acest tămbălau, acest sfârşit de monarhie penibil, dar cine se poate pune cu viclenii securişti.
Nu știu alții cum sunt, dar eu am avut nevoie de rege, bun sau rău, isteț sau moale, activ sau leneș. De fapt, de un om aflat peste mocirla cotidianului și care vine din istorie. ll
