Un rege la curtea PSD

Hai că asta e tare. PSD, moștenitorul coroanei de seceri și ciocane a PCR-ului, FSN-ului și a PDSR-ului ia în calcul organizarea uneu referendum pentru revenirea la monarhie. A spus-o unul Bădălau de la partid și Călin Popescu Tăriceanu, regalist de pe timpurile primei din cele șase neveste.

Românii care nu votează cu punga de făină în brațe sunt scandalizați. Ăștia care l-au alungat pe regele Mihai din țară de două ori că pe un gunoi au tupeul să vorbească ei despre monarhie?

Ei care îl afuriseau pe acest Hohenzolern prin ziarele anilor ’90 sunt aceeași care îi conduceau pe minerii cu bâte pe la țărăniști și liberali, ei care vroiau să-l spânzure pe Corneliu Coposu pe care îl găsiseră fabricând dolari la Xerox, tocmai ei sunt cei care s-au luminat acum: România trebuie să revină la monarhie.

Asta după ce au constatat că românii cu zecile de mii l-au condus cu evlavie pe Mihai pe ultimul drum.

Ei bine îi înțeleg să fie indignați pe oamenii cu mintea normală. Dar, eu cred că în actualele condiții e foarte firesc ca PSD-ul, numai PSD-ul să poarte stindardul regal. Câteva argumente.

Iliescu, regele PSD-ului, după ce l-a alungat din țară când își vedea periclitată coroana l-a chemat pe omologul sau Mihai la împăcare. Iliescu și compania au realizat prin 2007 că Mihai nu mai era un pericol. De fapt el n-a fost niciodată, comuniștii l-au supralicitat.

Că să ai ceva înapoi trebuie să ceri. Ori regele s-a ținut drept și, ca aproape întreaga lui viață, a aplicat principiul baciului din Miorița: non-combatul. Așa că l-a chemat și i-a dat câteva proprietăți înapoi. Mihai, cum i se confesase lui Neagu Djuvara, era dezamăgit de Constantinescu care l-a dus cu vorba. Dar Iliescu, totuși i-a dat. Drept răsplată regele a stat la masă cu urmașul lui Groza și a negociat.

Apropo de negociere. În primul interviu după ’89 acordat la Versoix lui Vartan Arachelian regele Mihai spune ceva extraordinar, frază niciodată repetată apoi: „am negociat cu Groza ca veniturile din exploatarea terenurilor coroanei regale să-mi revină. N-am văzut nicio centimă”. Exact așa spune iar asta este înregistrată pe film. Nu știm exact ce a primit la negocierea din ’47, poate că l-au țepuit, dar Iliescu este mai de cuvânt.

Continuând logica, tot PSD-ul i-a oferit lui Duda, fresh-ul toyboy prințesei Margareta, un post de consilier special la guvern pentru lobby extern. Lui Duda i-a plăcut mult să se plimbe gratuit peste tot în lume și iată, ne spune Antena 3 acum, Duda și Margareta au fost decisivi în negocierile cu Europa.

Același Duda pe lângă calitatea amintită a mai fost încercat cu o misiune nobilă. Cea de iepure la alegerile prezindențiale. Prințul Duda, singurul deținător al cheilor de la beciul regal din Palatul

Elisabeta și cel care decidea cam cât trebuie să mănânce regele la masa s-a retras din cursă la președinție când penibilul situației atinsese cote înalte.

Și iarăși PSD-ul și numai PSD-ul este partidul conducător care oferă casei regale un statut unic într-o țară republicană. O casă regală finanțată din banii publici, astfel încât Margareta și Duda să fie serviți frumos de valeți, cameriste, șoferi, consilieri ca la case mari.

Iar, în final, tot PSD a organizat funeraliile regelui Mihai. Și să recunoaștem că acest partid, expert în promovarea moaștelor de tot soiul, a oferit un spectacol de mare calitate. Ai zice chiar că partidul se revendică prin protocolul perfect de la curțile regale nu de la șubele de tractoriști ale vechilor comuniști.

Dacă argumentele de mai sus nu sunt suficiente în demonstrația că PSD este promotorul monarhiei în România uitați-vă la Antena 3. Cum să le zici ceva angajaților lui Voiculescu când ei sunt cu regele în suflet.

Contextul este cum nu se poate mai nimerit în mintea pesedistilor. N-au un adversar pentru Iohannis (care poate continua somnul de veci la Cotroceni) așa încât regele mort îi poate salva. Monarhia salvează PSD.

Dacă lumea își pune problema bine, bine, monarhie dar cu ce monarh, PSD îl are pe Duda demult pregătit pentru postul de rege consort, băiat de casă. La urma urmei ce contează. Ori au un președinte de-al lor, ceea ce nu prea le iese, ori un Duda care se joacă cu fireturile, mănâncă cu furculița de argint și-i lasă să fure în pace.

PSD-ul aruncă totul în joc ba și forma de guvernământ dacă e cazul. Acum să fim serioși. Cu banii furați pot avea și ei valeți, tacâmuri, le au de acum, dar îi încurcă puțin DNA-ul.
Pare ciudat când tragem linie peste viața ultimului rege. Să fii legat de comuniști până în cavou, iată un destin tragic.

Alin Alexandru
Alin Alexandru
Alin Alexandru are peste 23 de ani de presă scrisă şi televiziune la Expres, Cu­ren­­tul, Biz, B1TV, Naţional TV, timp în care a rea­li­zat reportaje în peste 30 de ţări. Este pasionat înfocat de tenis şi expert în asigurări şi investiţii.

Ultimele articole

Articole similare