Vine iarăşi 1 ianuarie, şi odată cu el, vremea rezoluţiilor pentru noul An. Stiți la ce mă refer, la chestiile acelea pe care le scriem cu litere mari, pe tablă, cu creta, sau cu carioca groasă pe o hârtie lipită pe frigider. Vise, dorinţe, promisiuni. Ne angajăm ferm că le vom împlini pe toate în următoarele 365 de zile. Nu contează că seamănă izbitor de mult cu cele de anul trecut. Desigur, atunci a fost altceva, cirscumstanțele nu ne-au permis… De data asta, chiar o să le facem! Nu-i aşa?
Ne propunem sarcini herculeene. Să mergem la sala de sport de 3 ori pe săptămână. Să scriem odată cartea aia de aventuri la care visăm încă din adolescenţă. Iată, părul albeşte, degetele ne cam tremură pe tastatură şi nici măcar nu am început-o! Să pierdem cele 10 sau 20 de kilograme în plus. Să citim cele 60 de cărţi pe care le-am cumpărat în ultimii doi ani şi nu am apucat decât să le frunzărim. Să pornim odată afacerea aia, care nu ne lasă să dormim noaptea. Să vorbim mai frumos cu copiii, cu soţul, cu soţia, cu părinţii…
Trei săptămâni mai târziu, hârtia de pe frigider începe să se dezlipească, iar lista cu decizii atârnă într-o parte şi ne priveşte chiorâş, mustrător. Ca să nu ne simţim total vinovaţi, facem nişte ajustări. Mai tăiem din cărţile de citit. Nu o să fie 60, e bine şi 40. Şi nu 20 de kile pierdute, e bine şi 6…
Pe la mijlocul lui februarie, rezoluţiile sunt deja uitate. Tocmai am mâncat o grămadă de dulciuri, de Sfântul Valentin. Tabla cu vise a fost deja ştearsă, hârtia de pe frigider a căzut demult şi a ajuns, probabil, pe la coşul de reciclabile… Cărţile sunt împrăştiate peste tot, abia atinse, abonamentul la sala de gimnastică l-am rătăcit prin costumul purtat în seara de Anul Nou, iar de scris cartea aceea sau de început afacerea vieţii, nici vorbă, job-ul şi rutina zilnică ne-au mâncat deja toată energia….
Ce se întâmplă? De ce oare „lucrurile pe care vreau să le fac, nu le fac, iar cele pe care le urăsc, iată ce fac?” se frământa acum 2000 de ani apostolul Pavel. Firea noastră cea cazută în păcat iubeşte inerţia. Schimbarea reprezintă duşmanul comodităţii şi al familiarităţii. Lista aceea de dorinţe ne solicită ieşirea în câmp deschis, pe un teren minat. Necesită efort şi asumare de riscuri. E mult mai simplu să stăm seara la televizor sau pe Facebook decât să citim, să scriem sau să lucrăm peste program.
Voinţei noastre plăpânde de schimbare i se opune enorma putere a legilor inerţiei şi gravitaţiei, cele care ţin galaxiile împreună. Voinţa noastră oboseşte repede. Gravitaţia nu oboseşte niciodată. E la fel ca statul într-un picior – la început e banal, peste un minut începe să fie incomod, peste 10 minute doare, iar peste 20 de minute ori suntem în pat, ori chemăm ambulanţa.
Nici o voinţă umană nu poate bate o lege a naturii. Bătălia este inegală: praştia contra diviziei de tancuri.
Tactica trebuie schimbată. În loc să încercăm să întărim puterea voinţei, plătind antrenori pentru sala de sport, citind cărţi de automotivare care să ne dea puterea să le citim pe celelalte, ei bine, am putea folosi natura de partea noastră. Dacă tot nu poţi să o baţi, măcar să te aliezi cu ea.
Oare vom reuşi să ne trezim zilnic dimineaţa cu o oră mai devreme ca să mergem la sală, când afară sunt minus 20 de grade? Pe cine încercăm să păcălim? În schimb, ne putem instala biroul acasă cât mai departe de toaletă. De data asta, natura lucrează în favoarea noastră. De vreo 5-6 ori pe zi, va trebui să ne deplasăm. Pierdem prea mult timp pe Facebook? Ne putem stabili opţiunile de intrare pe cont astfel încât să introducem manual parola şi numele de utilizator, de fiecare dată. Dintr-o dată, schimbările devin posibile, pentru că nu mai necesită doar puterea voinţei. O simplă modificare de sistem a produs rezultate.
Pentru sarcini mai grele, precum cititul, scrisul, afacerile, există o altă soluţie, a pașilor mărunți.
Ştim prea bine că plecarea de pe loc este cea mai dificilă. Forţa de frecare statică este cel mai greu de învins. De aceea, proiectele mari trebuie mai întâi împărţite în bucăţele mici, uşor de executat. Dar odată ce bulgărele de zăpadă începe să se rostogolească la vale, este greu de oprit. Inerţia, aceeaşi forţă a naturii care se opune schimbării, cea care se opune atunci când vrem să ne urnim din loc, tot ea se va opune şi atunci când vrem să ne oprim! Obiceiul cel bun îl înlocuieşte astfel pe cel rău.
A ne propune să citim 50 sau 100 de cărți pe an este o sarcină anevoioasă. Așa că o amânăm de la an la an. Iar rezultatul e mereu același, listele de cărți necitite se acumulează, iar vinovăția și sentimentul că ne pierdem viața cu fleacuri ne apasă pe suflet cu greutatea păcatelor lumii.
Dar dacă ne-am propune să citim doar o singură pagină pe zi? Hei, oricine poate face asta! La toaletă, în tren, în tramvai. Vi se pare ușor, nu-i asa? În fond, citim tot felul de prostii pe internet care nu ne fac viața cu nimic mai bună. După prima pagină citită, poți să te oprești și te poți bucura deja de reușită! Sau, daca vrei, poți să continui încă un pic. Când îți propui puțin, rezultatul este ușor de atins și satisfacția mult mai rapidă. Astfel, la sfârșitul anului vei ajunge să fi citit „numai” vreo 20 de cărți, dar vei fi mulțumit de tine. Să recunoaștem, este mult mai bine decât să ne propunem 60 și să citim numai 3, și acelea scrâșnind din dinți!
La fel putem proceda cu orice alt proiect din viaţă.
Japonezii numesc această strategie a paşilor mărunţi kaizen. Lao Tze scria acum 2500 de ani: „Un drum de o mie de mile începe cu primul pas”. Profetul biblic Zaharia ne învată să nu dispreţuim începuturile modeste, iar Iisus ne aminteşte că cine este credincios în lucrurile mici va fi şi în cele mari! Aşadar, orice v-aţi propus să faceţi anul acesta, lăsaţi la o parte încordarea voinţei şi listele interminabile de proiecte grele. Alegeţi mai bine să faceţi ceva care vă place, pentru câteva minute pe zi! Și nu va gândiți că ar fi prea puțin, căci nu aduce Anul ce aduce ceasul!
