Dolores O’Riordan, solista trupei The Cranberries, a decedat la 46 de ani

Solista formaţiei irlandeze de muzică rock The Cranberries, Dolores O’Riordan, a decedat la vârsta de 46 de ani, conform postului de televiziune irlandez RTE, informează luni Reuters.

Decesul artistei a survenit brusc în Londra, unde trupa se afla pentru o sesiune de înregistrări. Alte detalii nu au fost încă făcute publice.

Piesa ”Linger” a devenit hit în America în 1993 şi a devenit cunoscută şi în Marea Britanie, apoi trupa a devenit cunoscută pe plan mondial. Albumul ”Everybody Else Is Doing It, So Why Can’t We” a fost lansat în 1993, urmat de piesa ”Dreams”. În 1993, grupul a plecat în turneu prin SUA unde au avut mare succes, iar în urma concertelor foarte apreciate de public piesa ”Linger” a început să fie difuzată de MTV, ajungând pe locul 8 în topul american şi obţinând două discuri de platină.

Agentul ei de presă a confirmat ştirea în cadrul unei comunicat de presă. ”Solista formaţiei irlandeze The Cranberries se afla la Londra pentru o scurtă sesiune de înregistrări. Nu sunt disponibile mai multe detalii la acest moment. Membrii familiei sunt devastaţi de aflarea veştii şi au solicitat să nu fie deranjaţi în aceste momente dificile”, notează RTE, citată de Agerpres.

The Cranberries s-a înființat în Limerick în anul 1990. Formația constă din vocalista Dolores O’Riordan, chitaristul Noel Hogan, basistul Mike Hogan și bateristul Fergal Lawler. Deși este pe larg associată cu genul alternative rock, muzica formației de asemenea include elemente de folk irlandez și pop rock.

Somewhere in between here and heaven
Somewhere in between where and why
Somewhere in another dimension
I can hear you asking me why
Why?
Why?

The Cranberries a devenit renumită pe plan internațional în anii 1990 prin albumul de debut, Everybody Else Is Doing It, So Why Can’t We?, care a devenit un succes comercial. The Cranberries a fost una din cele mai de succes formații rock din anii ’90, având vânzări de peste 40 de milioane de albume în lumea întreagă. Formația a intrat cu 4 albume în Top 20 Billboard 200 chart (Everybody Else Is Doing It, So Why Can’t We?No Need to ArgueTo the Faithful Departed și Bury the Hatchet).

Foto: The Cranberries en Barcelona Uploaded by Amarvudol. Alterna2 – CC Licence

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare