In memoriam. Ce am învățat de la Neagu Djuvara

Când stai la orizontală şi citeşti o carte bună, imaginaţia te împinge să abordezi proiecte la care nici nu te-ai fi gândit în orele petrecute la birou. Poate de aceea nord-americanii îşi întind picioarele pe masa de lucru şi îşi lasă spătarul scaunului pe spate.

În urmă cu ceva ani, într-un moment de relaxare, mi s-a întâmplat şi mie să văd „the big picture”, tabloul unei vieţi trăite pe muchie de cuţit. Citeam o carte ce purta semnătura profesorului Neagu Djuvara, la vremea respectivă cunoscut mai mult în mediile academice şi politice.

M-am gândit că n-ar fi rău să-i propun profesorului o întâlnire şi să avem un dialog pe care să-l public în ziar. Vroiam să vorbim despre istoria recentă şi despre românii de altădată. L-am invitat în redacţie şi a acceptat bucuros. Ceea ce trebuia să fie o discuţie de aproximativ o oră s-a transformat într-o conferinţă de peste cinci ore, la care au început să vină, spontan, colegii care erau în preajmă. Articolul meu s-a bucurat de succes.

Au urmat şi alte întâlniri, şi alte dialoguri, până într-o zi în care am decis să-i cer acordul lui Neagu Djuvara pentru a scrie o carte despre povestea vieţii sale. Intenţionam să o scriu jurnalistic, într-un limbaj accesibil noilor generaţii, suprapunând „matriţa” unor evenimente istorice controversate pe destinul unui om special.

Aşa a apărut „Un secol cu Neagu Djuvara”, o carte concepută să răspundă nevoilor morale şi intelectuale manifestate în cadrul generaţiei mele, precum şi al celor imediat următoare. Prima dintre acestea rămâne, indiscutabil, nevoia de modele.

Profesorul Djuvara era un om relaxat. Un adevărat aristocrat care are tot timpul ceva interesant de spus, fie că vorbeşte despre istorie, religie sau drept, fie că prepară o cafea şi evocă un vechi amor adolescentin. Ştie să se facă tuturor toate, cum zice Apostolul Pavel.

Practic, Neagu Djuvara era unul dintre ultimii exponenţi ai elitei pierdute de România după bolşevizarea ţării. În locul lui şi al colegilor săi de generaţie, comunismul a înfipt „omul nou” – mârlan, mincinos, parşiv şi „descurcăreţ”. Îl vedeţi peste tot, în ţară şi în diaspora.

Visul lui, pe care mi l-a mărturisit cu cinci ani înainte de împlinirea centenarului, era de a-i vedea întorcându-se în ţară pe tinerii care au părăsit România. „Vezi că e valabil şi pentru dumneata! Mergi, învaţă şi vino înapoi. Neapărat să vii înapoi!”, mi-a spus la plecare.

Reîntors acasă după 45 de ani de exil prin Europa occidentală şi Africa, profesorul Djuvara a găsit „alt popor”. De fapt, o populaţie incapabilă să realizeze ce i s-a întâmplat cu adevărat. „La suprafaţă au ieşit lepădăturile – toţi guşaţii şi tâmpiţii din sate au devenit primari sau mai ştiu eu ce… S-au schimbat elitele de jos şi până sus”, constata profesorul, la întoarcerea din pribegie.

Faptul că Neagu Djuvara ne-a vorbit atâta timp după întoarcerea sa în țară a fost un miracol şi o dovadă că nimic nu este întâmplător pe lume. Visul lui, pe care mi l-a mărturisit cu cinci ani înainte de împlinirea centenarului, era de a-i vedea întorcându-se în ţară pe tinerii care au părăsit România. „Vezi că e valabil şi pentru dumneata! Mergi, învaţă şi vino înapoi. Neapărat să vii înapoi!”, mi-a spus la plecare.

România lui Neagu Djuvara era, cu siguranţă, România din sufletul acelor conaţionali de-ai noştri, de bună calitate, care au fost alungaţi din ţara lor de către copiii şi nepoţii „omului nou”.

„Om nou” care nu s-a stins odată cu prăbuşirea comunismului, ci care s-a metamorfozat în „capitalist de cumetrie” (vorba cuiva…), în politician şi, în general, în „băiat bun”, prieten cu toată lumea şi duşman ascuns al tuturor.

În orice caz, sfârşitul nu-i aici. România a progresat enorm în ultimul sfert de secol, cu toate hemoragiile pe care le-a suferit.


Profesorul Djuvara era optimist în ceea ce ne priveşte, de la înălţimea celor o sută de ani pe care -i avea


O carte document la Librăria Românilor

Ediţia din luna august a prestigioasei reviste „Historia”, cu care „Pagini Româneşti” are un parteneriat media, este distribuită în România împreună cu lucrarea „Un secol cu Neagu Djuvara”, semnată de colegul nostru, jurnalistul George Rădulescu.

Scrisă într-un limbaj clar şi urmărind destinul unui om care a trecut nevătămat prin cele mai cumplite evenimente ale secolului XX, volumul s-a bucurat de mare succes în rândurile cititorilor români. De altfel, „Un secol cu Neagu Djuvara” a fost desemnată prin votul publicului, în 2011, la târgul de carte „Gaudeamus” din Timişoara, drept cea mai râvnită lucrare. „Întâlnirea pe care am avut-o cu Neagu Djuvara rămâne cea mai plăcută experienţă intelectuală din cariera mea publicistică. Cartea pe care am scris-o în urma acestei experienţe vorbeşte despre România pe care am avut-o cândva. Şi pe care n-o mai avem, dar pe care am putea-o recupera. Cu înţelepciune”, spune George Rădulescu.

Cartea „Un secol cu Neagu Djuvara” poate fi comandată pe site-ul www. paginiromanesti.ca.

George Radulescu
George Radulescu
George Rădulescu, senior editor la televiziu­nea Money.ro şi editorialist al ziarului Adevărul, are 14 ani de experienţă ca jurnalist. A publicat volumele "Un secol cu Neagu Djuvara" şi "În căutarea României pierdute". Este corespondent pentru America de Nord al trustului Money.ro.

Ultimele articole

Articole similare