Rectorul Universităţii din Bucureşti Mircea Dumitru a anunţat, luni, că demisionează din toate funcţiile pe care le ocupă în cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). Demisia a fost dată în semn de protest față de numirea lui Valentin Popa ca ministru al Educației.
El i-a transmis ministrului Educaţiei să ia notă de demisia sa.
Iată textul scrisorii de demisiei:
***
Domnule Ministru,
Prezența mea în acest Consiliu ar fi total irelevantă și ar induce unui observator imparțial de bună credință falsa impresie a unui acord de fond între viziunea dumneavoastră și a mea cu privire la standardele eticii academice, în timp ce mie îmi este evident, urmărind declarațiile publice de astăzi ale domniei voastre, că aș fi pus în situația de a accepta compromisuri care sunt inacceptabile.
Am reflectat la nevoia de a pune în acord conduita mea publică și asumarea unor funcții în serviciul comunității academice cu valorile integrității profesionale în care continui să cred cu obstinație. Și am ajuns la concluzia că un act salubru de minimă decență publică este să mă retrag din toate funcțiile asociate cu funcționarea Ministerului Educației.
Atâta timp cât poziția de ministru a fost gerată de un obedient membru de partid, executant servil al poruncilor venite ”de la centru”, deși nu m-am simțit în ordine cu mine însumi, am considerat că nu există – încă – o puternică incompatibilitate între, pe de o parte, faptul ca demnitarul cu cea mai înaltă funcție în sistemul de educație era un agramat lamentabil și un incult irecuperabil și, pe de altă parte, lucrarea mea în slujba acreditării academice în domeniul meu de expertiză, filosofia. Am considerat că e o datorie pe care o am față de comunitatea mea profesională.
Dar acum, lucrurile au luat o întorsătura grotescă!
Atunci când demnitatea publică ocupată cândva de Spiru Haret îi revine unui universitar care este și rector, iar acesta suferă dramatice episoade de luptă infantilă cu gramatica de bază a limbii române și ar trebui, mai degrabă, să “pună mâna” pe o carte elementară de sintaxă și de semantică a frazei, decât să gestioneze o reponsabilitate uriașă pentru copiii și viitorul acestei țări, … ei bine! în astfel de circumstanțe, prezența mea în continuare în consilii ale ministerului ar dăuna mult propriei mele sănătăți sufletești.
Din păcate sau, cine știe, poate din fericire, constat că nu mai sunt contemporan cu propria mea epocă sau cu timpul vieții mele! Este momentul să ma retrag în liniște și să “îmi cultiv propria grădină” (Voltaire).
Fără speranță, dar împăcat cu mine însumi,
Mircea Dumitru
