Românii, spre deosebire de naţiunile occidentale, dau impresia că suferă de nevroză. Sunt crispaţi, vindicativi şi pregătiţi de luptă pentru te-miri-ce. Pe scurt, ne este teamă să nu fim „luaţi de fraieri”, chiar şi în cele mai mărunte împrejurări.
Foarte probabil, avem de-a face cu o tulburare comportamentală moştenită din „epoca de aur” şi din tranziţia anilor `90, când neatenţia de o clipă te lăsa cu buza umflată. Fie pierdeai rândul la coadă, fie rămâneai cu problema administrativă nerezolvată sau, şi mai rău, fără portofel.
Odată „trecuţi dincolo”, din România înspre Vest, ne dăm seama că ceva nu-i în ordine cu noi, la nivel psihologic. Lumea zâmbeşte, se plimbă relaxată şi savurează câte o cafea sau o bere nefiltrată în pauza de prânz, fără să-i tremure cuiva ţigara în mână. Occidentalul îşi respectă aproapele pentru că se ştie el însuşi respectat. De pildă, o banală tamponare în trafic nu se lasă cu crize de nervi sau cu încăierări. Până la urmă, de aceea se numeşte „accident”, pentru că nicio parte implicată nu a intenționat să producă pagube.
Un român stabilit de ani buni în străinătate îmi spunea că în orașul său natal, situat undeva prin sudul ţării, există o „cutumă” a șoferilor – trebuie să fii cu băgare de seamă la orice depăşire pentru că ai șanse mari să dai peste cineva care se simte jignit de o asemenea manevră. Fireşte, l-am întrebat cum îşi explică asta, iar răspunsul a venit prompt: „Se simt luaţi de fraieri dacă vreunul le-o ia înainte”. Carevasăzică, graba mea e treaba celuilalt. Faptul că am întârziat undeva nu stârnește furia celui care mă așteaptă, ci a „participantului la trafic”, suspicios în privința intențiilor mele de a circula pe drumurile publice.
Lăsând deoparte tragicomicul vieţii cotidiene, nu strică să ne întrebăm cum s-ar putea împăca românii cu ei înşişi. Nevrozei colective pe care am moştenit-o i se adaugă şi provocările contemporane. De pildă, „corporatiştii” acuză lipsa unui echilibru între activităţile profesionale şi obligaţiile de familie, reflexul de a consuma mai mult decât au nevoie şi frica de a nu fi în pas cu „tendinţele”, oricare ar fi ele, de la îmbrăcăminte şi telefoane inteligente până la achiziţionarea unor vacanţe exotice. Să nu credeţi cumva că asemenea „fiţe” sunt specifice doar „corporatiştilor” români din Pipera. Acestea se manifestă global, de la Bucureşti la Sydney şi de la Sydney la Vancouver.
Oamenii de azi vor să trăiască din ce în ce mai bine, fără a se întreba cât produc de fapt. În plus, manipularea comercială şi politică funcţionează la parametri demni de o cauză mai bună. Să nu uităm că reţelele sociale influenţează deja alegerile prezidenţiale sau legislative din ţări cu pretenţii de lideri mondiali, precum SUA, Franţa şi Germania. Prin urmare, nu se pune problema să nu poţi influenţa obiceiurile de consum ale utilizatorilor sau să nu le poţi stimula eficient apetitul pentru achiziţii inutile. Armate de psihologi şi sociologi lucrează cu sârg pentru încolonarea consumatorilor, în vreme ce statul îi disciplinează printr-o legislaţie gândită să încurajeze consumul.
Spre exemplu, în Quebec, Legea pentru protecţia consumatorului induce ideea apărării omului obişnuit de rapacitatea comerciantului. Contractele de adeziune, scrise cu litere mici şi conţinând tot felul de clauze în defavoarea consumatorului neavizat pot fi anulate cât ai bate din palme, iar cetăţenii obişnuiţi pot duce produsul achiziţionat înapoi la magazin în termen de 30 de zile, dacă se răzgândesc cumva. Vânzările merg excelent, chiar şi pe timp de criză, iar cohortele de clienţi iau cu asalt complexurile comerciale, ştiindu-se „la adăpost”. Aşadar, o lege aparent aspră îi favorizează pe negustori, ceea ce nu-i rău, până la un anumit punct. Iar scriitorul Noam Chomsky ne arată unde este acel punct: „diversiunea constă în deturnarea atenţiei publicului de la problemele importante şi de la deciziile luate de elitele politice şi economice, printr-un potop continuu de distracţii şi de informaţii neînsemnate”.
Cunoscut pentru criticile sale dure asupra „establishment-ului”, Chomsky adaugă pe lista manipulărilor „strategia” de creare a unor false probleme sau false nevoi şi oferirea „generoasă” de soluţii. Soluţii care conduc, inevitabil, la înregimentarea voluntară a celor afectaţi pentru susţinerea unei cauze dinainte trasate. De pildă, dorinţa de a obţine un bun material sau o „libertate civilă” de care, la o analiză atentă, nu ai nevoie, însă care devine, brusc, foarte greu de obţinut.
Cam asta ne paşte şi pe noi, românii, cei care nu ne-am rezolvat încă problemele cu trecutul recent, în timp ce restul lumii din care facem parte a trecut deja „la alt nivel”. Indiscutabil, imigraţia strică atmosfera destinsă din Occident şi începe să cultive tot felul de frici, mai mult sau mai puţin imaginare, însă românii îşi strică singuri atmosfera, la ei acasă. Pe noi nu trebuie să ne încurce nimeni, nici măcar globalizarea, că ne-o facem cu mâna noastră.
