Taxele de reînnoire a cardului OPUS – ilegale

Suma de 6 $ cerută de Montreal Transit Corporation (STM) pentru reînnoirea cardului OPUS este considerată ilegală de către Oficiul pentru Protecția Consumatorilor (OPC). O concluzie cu care nu este de acord STM.

Această cartelă – care nu este folosită numai pe teritoriul Montrealului – este, prin urmare, considerată o “cartelă preplătită” nu numai de către Oficiul pentru Protecția Consumatorilor (OPC), dar și în opinia celor care o folosesc.

Sub acest nume, STM dar și alte companii de transport care utilizează acest tip de card nu ar avea de ce să solicite o sumă care să le înlocuiască dacă sunt ei înșiși cei care le comercializează. Iar asta face STM la fiecare patru ani.

OPC sfătuiește consumatorii care se simt nedreptățiți să depună o plângere la organizație și sugerează că ar putea fi întreprinse acțiuni legale împotriva companiilor de transport.

Poziția STM este destul de diferită. Ei “nu se consideră un comerciant în sensul legii” și “nu consideră cardul OPUS că ar fi un card preplătit”. Compania adaugă că această sumă face posibilă acoperirea costurilor de achiziție și de producție ale cardurilor, anunță Radio Canada.

 

 

Ultimele articole

Articole similare