Air Canada Montreal-București. Unde sunt ofertele?

Introducerea unui zbor direct Air Canada între Toronto-București și Montreal-București în această vară i-a făcut pe mulți români care vor să plece în vacanță în România să aștepte să vadă care sunt ofertele speciale pentru aceste noi rute.

Din păcate, ofertele nu au apărut și prețurile sunt în zone, să le zicem normale, dacă nu chiar mai mari.

De ce nu au apărut ofertele speciale?

La această întrebare ne răspunde Teodor Tănase, de la agenția de voiaj Teo Travel.

„De anul trecut, s-a operat o modificare importantă în regulile de calcul a prețurilor la bilete de avion și anume: dacă până în 2017 prețul unui bilet de avion era dat de data de plecare (în extra-sezon, sezon mediu sau în vârf de sezon), începand din 2017 prețul se calculează atât în funcție de data plecării, cât și de data de întoarcere”, a declarat Teo Tănase.

Consecința? Preturile sunt mai mari, uneori sensibil mai mari.

Un alt factor important: variațiile cele mai frecvente de preț sunt influențate de taxele incluse în bilet.

Spre deosebire de produsele uzuale pe care le cumpăram și la care taxele sunt clare – taxele provinciale si cele federale, biletele de avion, clasa economic, spre și dinspre Europa, ca să ne referim strict la ceea ce ne interesează, au componenta de taxe mai mare decat pretul de baza propriu-zis.

„Să luăm un bilet pentru zborul direct, atât de așteptat, în timpul sezonului de vară. prețul actual este de 1.244 cad. Acesta este compus din 677 de dolari preț de bază, diferența de 567 cad sunt…  Taxe! Cea mai importantă taxă este 480 cad, cea de combustibil. la care se adauga „enormele” 1.25$ TPS și 2.49$ TVQ”

De regulă, aceste taxe variază imediat în sus odată cu creșterea prețului petrolului dar nu mai scad proporțional atunci cânt prețul aurului negru scade.

Exemple concrete pentru zborurile Canada-România

Un exemplu la îndemână, spun cei de la agenția de voiaj Teo Travel, este cum s-a modificat, în mai puțin de o săptămână prețul biletelor pentru zborul direct Montreal-București, la clasa economic. Adică la categoria de preț cea mai mică, între 10 și 15 ianuarie 2018 (deci un interval mai mic de o saptamana).

Pe 10 ianuarie prețul unui bilet era de 1.164CAD, pe 11 ianuarie a crescut la 1.194CAD ca să ajungă pe 15 ianuarie la prețul de 1.244CAD.

Frustant?

„Da! Și pentru clienți și pentru noi ca agenți de voiaj”, mai spune Teodor Tănase.

Soluții?

Nu prea multe. Puteți contacta agentul dvs. de voiaj pentru a vedea care sunt variantele de zbor și preț pe care le aveți și apoi decideți care este cea mai bună soluție pentru dumneavoastră.

Veste de ultima oră

Liniile aeriene (cu mici excepții) au introdus o taxă de vârf de sezon. Pentru zborurile din perioada 26-30 iunie, 25 iulie – 13 august, 30 august – 4 septembrie prețul este mai mare cu 50 CAD și chiar 100 CAD/direcție.

Ați recunoscut perioadele? Da? Bingo! Așa este, sunt cele mai solicitate perioade de plecare/întoarcere din vacanță. Exemplu: un zbor direct 28 iunie -7 august costă 1.444 CAD. Bineînțeles, dacă vă întoarceți vinerea prețul se duce la 1.499 CAD.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare