În jurnalism, nu scriem sub imperiul emoţiilor de moment. De această dată fac o excepţie. Profesorul Neagu Djuvara a plecat dintre noi, cei vii cu trupul şi, adesea, morţi cu sufletul.

Mi-aş fi dorit să nu vină niciodată clipa în care să folosesc timpul trecut atunci când mă refer la Neagu Djuvara. A venit, însă eu mă încăpăţânez să folosesc în continuare prezentul. Şi iată de ce.

În primul rând, Profesorul este un om profund religios. Mi-a repetat-o de nenumărate ori în discuţiile noastre particulare. Nu voi intra în detalii. Pentru el, drumul nu s-a sfârşit la 101 ani pământeşti.

În al doilea rând, Neagu Djuvara va rămâne bine conturat în mintea câtorva generaţii „proaspete” care, sunt sigur, îşi vor spune cuvântul în anii următori. De altfel, Profesorul mizează mereu pe tineri, motiv pentru care, la un moment dat, m-a acceptat în preajma lui.

România nu va fi pentru totdeauna prizoniera unor neisprăviţi analfabeţi şi tupeişti care strică aerul prin instituţiile publice, pe stradă, pe şoşele, în magazine şi chiar în diaspora. Pentru România s-a murit eroic şi s-a trăit demn, chiar şi în exil, aşa cum nu o dată ne-a învăţat Profesorul.

Poate nu întâmplător, Neagu Djuvara a fost chemat de bunul Dumnezeu chiar în anul celebrării centenarului Marii Uniri. Ne-a însoţit până aici, în drumul nostru de la întuneric spre lumină, de la comunism spre o viaţă relativ normală. De aici încolo va privi cum mergem singuri şi va vorbi în şoaptă conştiinţei noastre colective. Aşa cum o fac, poate de la alt nivel, Mircea Eliade, Emil Cioran şi Petre Țuţea.

CITEȘTE ȘI:  Analiză „Pagini româneşti”. Autocare cu alegători şi 20 de dolari pentru un vot

Profesorul Neagu Djuvara merită să se apropie, şi în afara graniţelor ţării noastre, de notorietatea pe care o are în România. Acest lucru nu se întâmplă deocamdată din cauza faptului că el a ales „lupta la baionetă”, comunicarea directă cu poporul său năuc. Năuc după anii de comunism şi de tranziţie. Profesorul îmi spunea, mai în glumă, mai în serios, că ar vrea să se vorbească mai mult despre opera lui după moartea fizică decât în timpul vieţii pământeşti. N-am motive să cred că nu-i va fi respectată dorinţa.

Opera intelectuală a lui Neagu Djuvara se confundă cu cea socială, motiv pentru care afirm că el a ales „lupta la baionetă”. A desţelenit minţi şi inimi prin cărţile pe care le-a scris sau prin cele pe care le-a acceptat ca să fie scrise despre viaţa lui. Profesorul ştie, ca un bun strateg, cum să închidă elegant gura detractorilor şi pe cea a duşmanilor decenţei şi bunului-simţ. Sub acest aspect se vede bine militarul Neagu Djuvara. Cel care a bătut la pas toată Basarabia pentru a pune umărul la eliberarea ei de sub cizma sovietică.

Dacă ar fi să rezumăm în doar două cuvinte lecţia pe care Profesorul ne-a predat-o în ultimul sfert de secol, acestea ar fi „eleganţă” şi „fermitate”. În buna tradiţie militară şi diplomatică a României Întregite. Eleganţa este necesară astăzi, mai mult ca oricând, pentru a ne delimita, fără echivoc, de manelizarea socială. Fermitatea se cere adoptată în conduita noastră pentru a rosti adevărul în faţa celor care nu vor binele naţiunii noastre. Şi nu sunt puţini, mai ales acum, la ceas aniversar.

CITEȘTE ȘI:  Lipitorile

Profesorul ştie că „în linia întâi” nu e timp pentru lacrimi. Eu îi spun „Drum bun!” asemenea cântecului ostăşesc pe care l-a cântat, ca şi bunicii mei, în drum spre Basarabia.

Despre Neagu Djuvara

Neagu Djuvara, născut la 18 august 1916, la Bucureşti, aparţine pe linie maternă familiei Grădişteanu, neam de mari boieri munteni. Participă la campaniile din Basarabia şi Transnistria ale Armatei Române (1941), fiind rănit. Este licenţiat în Litere la Sorbona (1937), iar trei ani mai târziu obţine titlul de doctor în Drept, la Paris. Ulterior devine doctor docent, cu o teză de filosofie a istoriei. Din 1947 şi până în 1989 trăieşte în exil, în Franţa şi în Niger, câştigându-şi existenţa ca diplomat al statului francez. Ocupă un rol important şi în organizarea mişcării de rezistenţă anticomunistă, rol pe care l-a reanalizat mai târziu din cauza faptului că marile puteri bătuseră deja palma pentru rămânerea României în sfera de influenţă sovietică. Amănunte despre viaţa lui Neagu Djuvara, care respectă exigenţele unui film de Oscar, găsiţi în volumul „Un secol cu Neagu Djuvara”, semnat de jurnalistul George Rădulescu şi disponibil în cadrul Librăriei „Pagini Româneşti”.

Ad