Lângă gaura de apă vie săpată în gheața râului, două perechi de ochi aținteau vârful undițelor lăsate în cumpănă. Cu mantale îmblănite și pălării bine legate sub genunchi, pescarii făceau haz de necaz pe seama peștișorilor încremeniți de frig, pe care tocmai îi scoseseră din apă.
Ba e frig, ba nu e frig, eu am pește la cârlig îngana Ionică cu nasul bine ascuns de mănușile îmblănite.
Măi Ghiorghiță măi, l-ai văzut tu pe cel cu pată roșie ce l-am zvârlit înapoi in apă?
L-am văzut cum să nu, da de ce l-ai înturnat, nu ti-o fost drag?
Drag tare nu, că ieri tot el o venit la cârlig, și dacă am vazut ce pată roie avea pi cap, l-am slobozat înapoi, că di aișitia cu roș la capățână nici di borș nu-s buni, da amu iaca, iara s-o dat la momeala. Mie-mi parii că pești aiștia n-au di loc gândirii, măi.
Gândirii di undi măi Ionica, da n-au nici măcar ținere di minti măi. Da mai ști ? Poati că ti-o văzut pi tini așie mai marii și mai bărbos și-o crezut că-l tragi cu cârligu numa ca să-l duci în paradisul peștilor.
Cum să nu, că doara la noi în bucătarie avem așie o tigaie marii la care-i spunem fandila paradis, că după ce tăvălim bine peștii prin sare și farină, îi puniem la foc mic pi paradis, până capată gust bun, a continuat Ionică cu un zâmbet discret. Da ci spun ieu di pești, te-ai uitat stămâna aiasta la tilivizor?
M-am uitat, că ci era di făcut pi așie viforniță.
Și-ai vazut ci-am văzut și eu?
Da tu ce-ai văzut?
Apăi ci-am văzut îi mai dihai ca la pești aiștia, am văzut oameni de cari nu mi-o vinit să cred că mai există, măi.
Cum adică, da ce erau vierzi, albaștri ori aveau mai mulți ochi?
Nu, ca așie, când ti uitai di diparti, păreau oamini ca tăți ceilalți, păreu că aveu și cap pi umeri, și numa doi ochi. Da di când i-am auzit cum grăieu di parcă or învățat limba română la fără frecvență și ci damfuri di ‘tielectuali își mai dedeau, mi s-o parut ca ni-am întors la anu nouă sutii patruzăci și cinici.
Da ci-o fost atuncia, la patruzăci și cinci?, că ieu eram mititel și tielivizoarii di aiește încă nu să pomienisă.
Cum ci-o fost, atunci o fost primu guvern comunist măi. Atunci io pus la fruntii pi tăți cari o fost mai spurcați și mai di râsu lumii di ni-o sărăcit pi tăți atâta amar di ani.
Ei și matale badi Ghiorghiță, amu nu mai sunt comuniști, nu viezi cum spun tăți că so gătit comuniștii di amu aproape 30 di ani.
Gătit pi focu să-i ardă, nu viezi ca numa și-o schimbat camieșili întri dânșii ca să ni prostească și mai tarii ? C-o plecat câinii cei bătrâni la hodină bogată și i-o pus la înălțari pi cățeii aiștia mai tiniri și mai flămânzi?
Da iaca tot nu înțeleg ce legătura are ci-o fost la anu patruzăci și cinci și cu ce-i amu?
Atunci drăguță, comuniștii o pus ministru la agricultura pi-un chiabur ce iera slugă la Groza di-l chema Zaroni și di cari râd și amu curcilii di cumintii ci era. Așe era di prostan, că dacă i-o spus rușii să faca colhoz, nu s-a lăsat până n-o facut așe mârșăvenie și la noi. Numa că amu comuniștii aișitia noi n-o adus numa unu la guviern, o adus o gramadă, di unde se vede că soiu aista să-nmulțăște mai dihai ca iarba cea rea. Și dacă cei vechi ni-o adus încietu cu încietu la sapă di liemn, apăi cu aiștia nici sapă nu o să mai aviem.
Ia mai bini o gura di rachiu și nu ti mai supăra pientru tatii nimicurili. Ce să faci dacă la multă lumii miemoria-i tot atâta ca la piești, îi osândiești și-i prigoniești și tot la năcaz trag.
Da să știi ca așe cum or vinit, tot așe s-or trieci și aiștia.
De trecut mă gîndesc că s-or trece, dar mi-e ciudă că netrecem și noi și cine știe dacă și copchiii noștri n-au să hie tot așie mintoși ca și aștia di amu.
Sătul de frig și de neprins pește, mi-am strâns discret undița pe care o aveam la copca vecină cu gând de plecare.
Da matalii, că stai așie singur și nu grăiești, ce gândești di aiești lucruri? mă întreabă cel cu barba mai albă.
Eu? Dupa parerea mea, cel mai bine ar fi ca pe oameni să nu-i lase memoria niciodată.
