Anul nou chinezesc. Anul câinelui de pământ

Chinezii din întreaga lume sărbătoresc intrarea în Noul An, Anul Câinelui de Pământ, la 16 februarie. Noul an chinezesc 2018 se va încheia pe 4 februarie 2019. La chinezi, Anul Nou, marcat cu mare fast în conformitate cu calendarul lunar, se celebrează printr-o suită de sărbători care încep cu “Sărbătoarea Primăverii” – o zi de mulţumire şi recunoştinţă pentru lucrurile bune primite în anul care s-a încheiat.

Pentru a atrage norocul în noaptea Anului Nou trebuie să ai o casă curată şi să o decorezi cu flori roşii, galbene sau portocalii, să porţi ceva nou şi de culoare roşie, să ai în buzunar sau în portofel 6 sau 9 monede aurii. Potrivit tradiţiei, chinezi prepară cu acest prilej mai multe feluri de mâncare, considerate a fi aducătoare de noroc.

În anul care începe la 16 februarie 2018 oamenii, indiferent de cele 12 semne zodiacale chineze sub care s-au născut, trebuie să arate toleranţă şi empatie unii faţă de ceilalţi atunci când se întâlnesc pentru a-şi păstra echilibrul karmic, mai ales dacă doresc să evite conflictele inutile.

Potrivit horoscopului chinezesc Anul Câinelui este un moment bun pentru schimbarea stilului de viaţă şi pentru a începe noi afaceri.

În 2018, succesul, în dragoste ca şi în muncă, va depinde în primul rând de calitatea comunicării dintre oameni şi de a învăţa că a fi altruist şi generos poate aduce în schimb promisiunea unei recolte mai generoase. Semnificaţia şi importanţa familiei sunt esenţiale în 2018 pentru realizarea aspiraţiilor indiferent de cele 12 semne zodiacale chineze.

Calendarul chinezesc este cel mai vechi din Asia Centrală şi de Est, datând din 2637 î.Hr., când împăratul Huang Ti a introdus primul ciclu din zodiacul chinezesc. Din 1911 şi China foloseşte calendarul gregorian, dar tradiţiile se ghidează numai după datele calendarului chinezesc în toate comunităţile chinezeşti.

Ca şi calendarul occidental, calendarul chinezesc este un calendar anual, al cărui început se bazează pe ciclurile Lunii. Anul Nou Chinezesc se sărbătoreşte în fiecare an la date diferite, în funcţie de poziţia Lunii faţă de Soare şi începe la a doua lună nouă de după solstiţiul de iarnă, undeva între 21 ianuarie şi 20 februarie, scrie Agerpres.

De ce sunt animalele asociate anilor chinezești?

După calendarul tradiţional chinezesc, însă, un an este considerat drept perioada în care luna face 12 rotaţii în jurul Pământului, fiecare rotaţie durând o lună.

Legenda spune ca Buddha le-a chemat la el pe toate animalele înainte să părăsească această lume. Numai 12 animale au venit să îşi ia rămas bun, iar el le-a răsplătit, dând numele lor câte unui an chinezesc, în ordinea sosirii lor: şobolanul, boul, tigrul, iepurele, dragonul, şarpele, calul, capra, maimuţa, cocoşul, câinele şi porcul. În tradiţia chineză, animalul care guvernează anul în care se naşte un om are o influenţă puternică asupra personalităţii omului respectiv.

Fiecărui an, pe rând, i se asociază şi unul dintre cele cinci elemente fundamentale ale universului: lemnul, focul, pământul, metalul, apa. Un tur complet al calendarului înseamnă cinci cicluri a câte 12 ani, adică 60 de ani.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare