Montreal dorește să schimbe regulile pentru bicicliști

Orașul Montreal propune modificări ale noului cod de siguranță rutieră din Quebec pentru a oferi bicicliștilor o mobilitate mai mare.

Noile norme vor ca bicicliștii să nu mai fie obligați să oprească atunci când vor să facă o manevră la dreapta iar semaforul arată culoarea roșie ci doar să încetinească, să se asigure că nu trece nici un pieton sau alt autovehicul și să continue fără să fie obligați să oprească și să pună piciorul pe pământ așa cum este prevăzut acum în codul rutier.

„Este o practică des folosită în general și poate fi facută în siguranță”, a declarat Marianne Giguere, consilier municipal al orașului Montreal. Administrația orașului consideră că schimbările vor avea efect și asupra culturii bicicliștilor pentru a avea mai mult contact vizual cu autovehiculele la intersecții și pentru a acorda prioritate pietonilor.

Orașul solicită, de asemenea și ca incidentele dintre un biciclist care se lovește de ușa deschisă a unui autovehicul să fie recunoscută drept “un accident de autovehicul” de către SAAQ (societățile de asigurări), astfel încât victimele să poată fi despăgubite.

Aceste recomandări vin doar la câteva zile după ce administrația a anunțat planurile de a restricționa fluxul de trafic pe Mont-Royal. Quebecul nu a spus deocamdată dacă va lua în considerare sugestiile orașului Montreal, anunță CTV News.

Fotografie de: Francis Bourgouin atac armat

Ultimele articole

Articole similare