Atletism: Maratonul București a primit certificat Bronz Level

Maratonul Bucureşti a obţinut certificatul Bronze Level, intrând astfel în circuitul de clasificare al Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF), a anunţat într-o conferinţă de presă, Valeria Răcilă, preşedinta Asociaţiei Bucharest Running Club (ABRC) și fostă campioană olimpică la canotaj.

„Suntem foarte bucuroşi că am obţinut acest certificat. Sperăm ca acesta să fie un prim pas, iar mai târziu să urcăm spre Silver şi Gold Level. Vreau foarte mult ca după şapte ani şi Semimaratonul să meargă spre nordul Bucureştiului pentru ca sportivii străini să vadă cea mai frumoasă parte a oraşului. Pentru că până la urmă prin aceste curse încurajăm şi turismul sportiv în România”, a afirmat Valeria Răcilă.

La rândul său, managerul general al ABRC, Paolo Ottone, a anunţat că în 2018 nu vor mai fi invitaţi la cursa 10K&Family sportivi de elită străini, urmând a se acorda mai multă atenţie atleţilor români.

„Am decis ca la cursa 10K&Family să nu invităm sportivi de elită, în special pe cei din Africa, aşa că vom acorda o atenţie specială sportivilor români care vor lua startul. Vrem să le oferim o experienţă cât mai bună la Bucureşti şi vom încerca să promovăm mult mai mult cursele noastre în străinătate”, a adăugat Ottone.

Calendarul de evenimente din acest an, anunţat de Bucharest Running Club, cuprinde cursa 10K& Family Run din data de 1 aprilie, Bucharest Half Marathon din 12-13 mai, precum şi Bucharest Marathon din 13-14 octombrie. Toate competiţiile Bucharest Running Cub sunt acreditate şi înscrise în calendarul internaţional al Asociaţiei Internaţionale a Maratoanelor şi Semimaratoanelor, anunță Agerpres.

Ultimele articole

Articole similare