Cu ceva vreme înainte de sângerosul atentat terorist de pe bulevardul Las Ramblas şi de referendumul ilegal pentru independenţa Catalunyei, am fost la Barcelona pentru a-i întâlni pe reprezentanții românilor stabiliți în Spania, în cadrul unei conferințe organizate de Guvernul României.

În acea perioadă, presa tabloidă din ţară lipise deja eticheta (nedreaptă) de „căpşunari” pe bagajele românilor care au profitat de aderarea la Uniunea Europeană pentru a-şi găsi locuri de muncă mai bine plătite în Occident. Realitatea din teren a demonstrat însă că printre conaţionalii noştri plecaţi în căutarea unui viitor mai bun se găseau și intelectuali bine formaţi, care duceau o luptă diferită de aceea a oamenilor angajați în agricultură şi construcţii.

Am consemnat câteva idei şi impresii culese din periplul meu prin patria lui Gaudi, arhitectul care a schimbat faţa Catalunyei. Din nefericire, informaţiile incluse în articol rămân de actualitate, ba chiar este foarte posibil ca situaţia să se fi degradat între timp.

Recitindu-mi impresiile de călătorie, m-au frapat asemănările cu stadiul în care se află comunitatea românească din Quebec. Vă invit să descoperiţi singuri despre ce este vorba.

Între „breaking news” şi realitate

Printre românii care muncesc în Spania sunt şi mulţi intelectuali dornici ca autorităţile din ţară să le acorde atenţie. Dezbinarea diasporei şi politicianismul îi împiedică pe conaţionalii noştri să se afirme drept comunitatea cea mai puternică din Peninsulă.

Avocaţi, profesori şi medici români îşi fac treaba cu multă conştiinciozitate într-un Regat în care, cândva, era o mândrie să spui că vii din „ţara Nadiei Comăneci”. Conaţionalii noştri din Spania sunt apreciaţi în universităţi şi clinici, însă, ca un blestem, imaginea românilor, per ansamblu, este proastă.

Televiziunile locale se întreceau, până nu de mult, să pună pe seama românilor săvârşirea a fel şi fel de infracţiuni. Asta în timp ce zeci de mii de românce făceau curăţenie în apartamentele spaniolilor sau le îngrijeau bătrânii şi se bucurau de încrederea deplină a acestora.

Alte zeci de mii – sau poate chiar sute de mii – de români lucrau în construcţii, în spitale sau la catedră. Nu s-a auzit de plângeri şi nemulţumiri în privinţa celor care veneau din „ţara Nadiei”, în speranţa unui trai mai bun. O spune chiar Aurel Bunda, protoiereul Protopopiatului de Catalunya, Aragon şi Insulele Baleare, aşadar un preot ortodox român din Barcelona. „Breaking news”-ul dădea însă „linia editorială” a televiziunilor spaniole, scoţând în prim-plan frânturi de adevăr.

De asta se plângeau, în urmă cu şase ani, câţiva reprezentanţi ai românilor din Spania, care nu înţelegeau, printre altele, pasivitatea autorităţilor de la Bucureşti în faţa campaniilor de discreditare a diasporei noastre. Cu acel prilej, Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, i-a sfătuit pe politicienii noştri să nu mai aplice strategia „îngrăşării porcului în ajun” de alegeri şi să se implice mai serios în rezolvarea problemelor comunităţilor de acolo.

Mai mult pe cont propriu decât împreună

Românii stabiliţi în Spania se plângeau şi de individualismul care domină relaţiile dintre membrii comunităţii româneşti. Deşi nu reuşeau să-şi creeze măcar două, trei organizaţii reprezentative (sunt câteva sute în toată Spania), conaţionalii noştri se strângeau, din fericire, duminica şi de sărbători, la biserică. Acolo vorbeau despre problemele lor şi tot acolo încercau să se ajute reciproc.

Dar cu atât nu poţi rezolva problema de fond, respectiv aceea de a-ţi apăra interesele colective. Important de conştientizat este faptul că ei erau cea mai numeroasă comunitate de imigranţi de pe teritoriul Spaniei – între 800 şi 900.000 de oameni. „Atât timp cât nu vom fi uniţi, glasul nu ne va fi auzit. Primarii localităţilor în care am mers mi-au spus că ei ar vrea să-i ajute pe români, dar că aceştia nu se implică în proiecte”, le-a reamintit Preasfinţitul Timotei celor pe care-i păstoreşte. Cu alte cuvinte, Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă.

Ne pierdem identitatea încet şi sigur

Imigranţii nu şi-au dezvoltat simţul voluntariatului, spune ierarhul ortodox, fapt ce îi pune în inferioritate faţă de alte comunităţi. De pildă, ruşii se arată mult mai uniţi şi îşi conservă cu grijă identitatea naţională, învăţându-şi copiii cine sunt.

„Au înţeles că împreună sunt o putere”, subliniază Preasfinţitul Timotei, care a slujit vreme de trei ani, în Franţa, la o mănăstire ortodoxă rusă. Românii cu studii superioare, care le-ar putea preda copiilor limba maternă, istoria şi geografia ţării din care provin, nu se înghesuie să o facă. Soţiile preoţilor sunt cele care duc greul în şcolile parohiale, acolo unde micuţii de origine română află câte ceva despre ţara lor şi despre credinţa în care s-au născut.

Pe de altă parte, Diana Dinu, preşedinta Asociaţiei de mediatori interculturali „Quorum” din Barcelona, spunea că până şi oficiali din Catalunya i-au telefonat ca să o întrebe „cum votează românii”. Interesele politice legate de atragerea voturilor acestora sunt foarte mari, atât pe plan local, cât şi în ţara de origine.

Trataţi cu lipsă de respect

Românii din Spania au acumulat, de-a lungul timpului, nenumărate frustrări în relaţia cu reprezentanţele diplomatice ale României. Telefoanele „trântite în nas”, tergiversările în eliberarea unor documente şi taxele consulare mari (50 de euro pentru te miri ce hârtie, la acea vreme) sunt câteva dintre nemulţumirile enunţate de românii cu care am stat de vorbă. Nu în ultimul rând, acestora li se adaugă muţenia autorităţilor centrale la semnalările repetate ale diasporei în privinţa necesităţii unui eficient dialog bilateral cu Spania pe tema permiselor de muncă pentru români.

„Românii nu sunt doar căpşunari. Sunt şi avocaţi, şi profesori, şi doctori. Ei trebuie ajutaţi de către statul român să ocupe o poziţie mai bună în Spania. Spre exemplu prin determinarea, pe linie bilaterală, a scurtării perioadei de echivalare a studiilor universitare”, a spus Roberto Bârsan, un român venit în Spania în urmă cu un deceniu şi jumătate. El a legat această chestiune şi de imaginea pe care o au conaţionalii noştri în Regat: „Relaţia socială dintre români şi spanioli se degradează pe zi ce trece. Trebuie făcut ceva pentru a nu se ajunge foarte jos”.

Cert este că situaţia românilor din Peninsula Iberică avea şi are multe nuanţe de gri. Ieşirea cu bine din criza economică şi de imagine depinde, în egală măsură, de atenţia ce le va fi acordată de la Bucureşti şi de atitudinea lor faţă de ei înşişi.

Fotografie de: Jaap KramerCC BY-NC-ND 2.0

Publicitate