Premiile canadiene de televiziune: Maudie – cel mai bun film

Toronto a gazduit duminică seară, Gala premiilor Canadiene de televiziune „Canadian Screen Awards” unde cuvântul cheie al serii a fost “reprezentarea” – reprezentarea minorităților culturale și sexuale. Sloganul a fost reflectat de altfel și în rezultate iar printre câștigători s-au numărat filme și seriale care prezintă realitatea comunităților aborigene și a diferitelor comunități culturale.

În timp ce unsprezece dintre cele cincisprezece cele mai nominalizate filme proveneau din Quebec, premiul cel mare s-a dus în Noua Scoție. Relatând viața pictoritei Maud Lewis, filmul „Maudie” a fost distins cu premiul pentru Cel mai bun film.

Nominalizat la șapte categorii, acest film de lung metraj regizat de Aisling Walsh a stabilit un scor perfect reușind câștigarea a șapte premii, inclusiv cele pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal – Sally Hawkins și Cel mai bun actor într-un rol secundar – Ethan Hawke.

Nabil Rajo, a obținut premiul pentru Cel mai bun actor într-un rol principal pentru evoluția din Boost, un film regizat de Darren Curtis care ilustrează dificultățile imigranților din Montreal.

Trofeul pentru Cel mai bun regizor a fost câștigat de François Séguin pentru „Hochelaga, Țara sufletelor”, film care a mai primit și premiul pentru Cea mai bună imagine.

Descoperind contribuția poporului aborigen la istoria rockului, documentarul „ Rumble: Indienii care au zguduit lumea”  de Catherine Bainbridge și Alfonso Maiorana, a primit 3 premii: Cel mai bun documentar, Cele mai bună imagine într-un documentar și Cea mai bună editare a unui documentar.

„ Kim’s Convenience” a fost distins cu premiul pentru Cel mai bun serial de comedie în timp ce trofeul pentru de Cel mai bun serial de dramă a fost adjudecat de filmul „Anne”.

 

Ultimele articole

Articole similare