Bucureștiul – unul dintre cele mai ieftine orașe din lume în care să trăiești

Capitala României rămâne în continuare unul dintre cele mai ieftine oraşe din lume în care să trăieşti, arată un studiu publicat joi de Economist Intelligence Unit (EIU).

Potrivit acestui studiu, care analizează costul vieţii în 133 de oraşe din lume, Bucureştiul se situează şi anul acesta pe locul 124, la egalitate cu New Delhi (India). Mai ieftine decât Bucureştiul sunt doar Damasc (Siria), Caracas (Venezuela), Lagos (Nigeria), Bangalore (India), Karachi (Pakistan), Alger (Algeria) şi Chennai (India).

De cealaltă parte, Singapore rămâne, pentru al cincilea an consecutiv, cel mai scump oraş din lume, din cauza costului prohibitiv al deţinerii unui automobil în acest oraş. Pe locurile următoare în topul celor mai scumpe oraşe din lume se situează Paris, Zurich, Hong Kong, Oslo, Seul şi Geneva la egalitate, Copenhaga, Tel Aviv şi Sydney.

Deprecierea dolarului face ca niciun oraş din SUA să nu se numere printre primele zece cele mai scumpe oraşe din lume, New York şi Los Angeles ocupând locurile 13 şi 14, în scădere faţă de poziţiile nouă şi 11 ocupate anul trecut.

Principalul motiv pentru care Singapore rămâne cel mai scump oraş din lume în care să trăieşti este costul ridicat al deţinerii unui automobil. Singapore a evitat blocajele de trafic printr-un sistem de cote conform căruia cel care vrea să cumpere un automobil trebuie să cumpere o autorizaţie a cărei valoare se ridică la aproximativ 31.000 de euro, la care se adaugă preţul de achiziţie al automobilului. În aceste condiţii, preţul de cost al unei berline din gama medie depăşeşte 50.000 de euro în Singapore.

La nivel general, studiul EIU arată că oraşele asiatice tind să fie mai scumpe când vine vorba de cheltuielile pentru produse alimentare, în timp ce Europa este în frunte pentru cheltuielile cu locuinţe, îngrijirea personală şi divertisment, anunță Agerpres.

Fotografie de: Ava BabiliCC BY-NC-ND 2.0

Ultimele articole

Articole similare