Ne-am întrebat cu multă nedumerire (în mod pozitiv, firește) care a fost resortul care i-a împins pe conaționalii noștri (inclusiv în rândurile Paginilor) să se exprime cu un respect nemărginit la adresa celui care a fost Neagu Djuvara, eminent cărturar român, filozof al istoriei, diplomat și profesor, personalitate de tip renascentist, descoperit de-abia după ’89 de opinia publică românească.

Recenta lui dispariție a constituit unul din rarele momente post-decembriste în care unanimitatea în elogii a scurt-circuitat spectrul vast al opiniilor de toate nuanțele iar valul de simpatie ridicat de toate undele a atins proporții covârșitoare. Ce explicații complexe stau în spatele unor asemenea gesturi firești, până la urmă, care frizează normalul într-un spațiu a cărui alcătuire e mai degrabă infestat cu diatribe josnice, cu verb nemilos și limbă aspră? Cum se explică raportarea la anvergura unei asemenea personalități în condițiile nefaste la care suntem supuși zilnic, prin prisma unui spectacol public de cea mai joasă calitate?

Rostul acestor interogații e unul de natură explicativă, pentru a înțelege starea reală a societății românești de azi (profund dereglate) și de a-i oferi piste care să cuprindă soluții și repere de evoluție (atât cât ne stă la îndemână, prin instrumentele de care dispunem).

Postulatul de care le pornim e că regretatul personaj reprezintă un simbol care a dispărut odată cu trecerea în neant a celui care l-a întruchipat, sub diferite forme învelite în veșmânt aristocratic: eleganță în exprimare verbală (o limbă cursivă, armonioasă și vivace) și non-verbală (apariții media dintre cele mai îngrijite cu putință). O eleganță intrinsecă, naturală și de la sine înțeleasă a contribuit la descoperirea unei veleități ce s-a lăsat dorită în atâta amar de vreme. Fără a constitui un mobil în sine, ci mai degrabă, un mijloc de difuzare a unui mesaj subliminal, toate aceste atribuite s-au adunat într-o antiteză ușor vizibilă față de cotidianul gri și imund.

Practic, ne-a fost revelată fără zgură propagandistică o înfățișare a unui aristocrat care a invalidat toate teoriile socialiste care ne-au populat mințile odată cu instalarea regimului comunist. În imaginea proiectată ca o hologramă cu o acoperire ubicuă, am (re)găsit o dorință asumată de a ne identifică cu modelul ce ni se arată, întocmai cum un copil sau adolescent se regăsește în sportivul sau rock-erul preferat.

CITEȘTE ȘI:  Canada-Chine: que faire quand on refuse le «kowtow»?

Sigur, cârcotașii pot spune: da, e-adevărat, dar mai avem (oare?) și alții care să degaje o atitudine de burghez francez care să guste lucrurile fine și să aibă lexicul mereu la îndemână. Însă simbolul amintit avea și-o calitate durabilă garantată de-un simplu motiv: era înzestrat cu o erudiție rară. E suficient să-i analizezi parcursul și să-i urmărești procesul de cunoaștere pentru a remarca că, din fragedă tinerețe și până la foarte adânci bătrâneți, diplomatul de odinoară s-a desăvârșit prin aprofundare și acumulare, prin căutări și descoperiri care i-au alimentat mitul și l-au făcut să ni se dezvăluie că un izvor nesecat de studii și scrieri de cărți, eseuri și note.

Și aici contrastul cu societatea actuală e transparent precum un filigran în giuvaergerii pentru că e greu de înțeles de către haita de la putere că omul prin semeția lui poate avea putere prin expertiză și nu prin prăduială sistematica pe care feluriți „baroni” o practică fără reținere. Semnele eruditului coboară pe linie familială întocmai că și statutul social conferit de apartenența la neamul Grădiștenilor (neam de boieri munteni) : tatăl lui Djuvara, Marcel, fusese el însuși șef de promoție la Politehnica berlineză Charlottenburg la început de secol XX.
Prestigiul dobândit era așadar garnisit cu toate darurile posibile și acesta ne developa de altfel o Românie pe care imaginarul colectiv și-o dorește, dar la care nu poate aspira din varii rațiuni obiective (istorice) sau subiective (lipsă bunei guvernări).

Existența și chiar dispariția fizică a istoricului Djuvara reduce discursul central al României la o chestiune simplă și clară ca un fulger în prag de furtună: lipsa meritocratiei în societatea românească contemporană.

Analizați (fără să vă smulgeți părul din cap) traseul celor care populează Statul și organele sale, dregătoriile și sinecurile dăruite cu largă generozitate și veți constata (cu foarte rare excepții) apariția unei mulțimi vide în plin exercițiu. Absența unor minime standarde profesionale coroborate cu lipsa de experiență practică relevantă face ca rezultatul perfomantei să fie unul inexistent în orice domeniu chemat să acorde valoare adăugată.

Dincolo de politica proastă se ascunde o administrație publică care se află la pragul suprem de incompetență în aplicarea politicilor publice emanate de Guvern.

CITEȘTE ȘI:  Canada-Chine: que faire quand on refuse le «kowtow»?

Lipsa de idei conceptuale, de viziune integratoare, de profesionalism și competență aflată în slujbă cetățeanului (de care totuși, avem parte aici, unde, am ales să trăim) face că țara să fie azi, la ceas aniversar, o Republică croită prost, gestionată catastrofal și al cărei viitor pare sumbru și nedefinit din orice perspectivă i-ai cerceta indicatorii.

Când diplomații români vor fi studiat la Sorbona, când funcționarii publici vor fi trecut prin Școlile de Administrație occidentale, când guvernanții vor fi făcut vreun referat de politici publice pe la Ivy League (uitați-vă de pildă să vedeți ariile de selecție ale Marocului de pildă, și vă veți edifica) atunci vom putea emite pretenții la respect, recunoaștere internațională și influență în luarea deciziilor care se iau peste capul nostru.

Când umbra personalității lui Neagu Djuvara se va răsfira prin sistemele obsolete ale universităților de carton românești și prin cotloanele obscure ale administrației publice meritocratia va da societății vitalitate și energie, profesionalism și calitate. Abia la sfârșitul unui asemenea ciclu evolutiv, alte simboluri și mituri se vor naște și vor fi puse ca postere pe pereți așteptând ca magii din ele să continue calea spre progres și civilizație.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad