It’s not a bug, it’s a feature. Sau 4 probleme ale Facebook. Și ale tale

Un nou scandal zguduie Facebook: compania a permis colectarea și prelucrarea datelor personale ale utilizatorilor, fără consimțământul acestora. Datele au fost prelucrate în scopul manipulării opțiunilor politice de către companii cum este Cambridge Analytica, implicată (printre altele) în organizarea campaniei lui Donald Trump.

„Acest scandal aduce la lumină şi o problemă care pare înscrisă în chiar ADN-ul companiei lui Zuckerberg: modelul său de afaceri este chiar exploatarea datelor personale ale utilizatorilor. Printre altele, Facebook câştigă bani din colectarea datelor personale ale utilizatorilor şi vânzarea lor către dezvoltatorii de aplicaţii şi trusturi publicitare. Împiedicarea acestora să ofere mai departe, unor terţi, datele utilizatorilor obţinute de la Facebook s-ar putea dovedi imposibilă”, conform CNN citată de Agerpres.

Facebook are o mulțime de probleme. Pe care le ascunde sub ceea ce în lumea IT se numește „It’s not a bug, it’s a feature”.

Adică scuze oferite de dezvoltatorii de software atunci când încearcă să convingă utilizatorul că un defect în programul lor este de fapt ceea ce programul ar trebui să facă.

Prima problema Facebook, mixul informație și divertisment

Facebook e folosit concomitent pentru informare și divertisment și acest mix este o problemă. Compania a pus solid umărul la dezvoltarea a ceea ce în engleză se numește „infotainment”. Amestecăm fapte cu chestii amuzante și nu mai știm exact cu ce rămâne utilizatorul.

De-asta e ușor să faci propagandă pe Facebook. Pentru că printre trei poze cu pisici, două  clipuri cu copilași drăguți intră și o știre serioasă și cinci de la site-uri de propagandă.

Majoritar, utilizatorii fie nu au timp, fie sunt prea naivi și înghit tot ce zboară. De exemplu știrea cu vapoare pline ochi de migranți care pleacă din Africa spre Europa. Care e ca la Radio Eerevan: da, sunt pline de migranți, dar nu sunt cu sirieni, ci albanezi care fugeau de comunism.

A doua problemă a Facebook: utilizatorii

Știu, e neplăcut când spun mai sus că utilizatorii Facebook sunt prea naivi și înghit totul. Din pacate, asta e realitatea.

Știți toate aplicațiile acelea care vă machiază să aratați ca o vedetă de Hollywood? Care vă spun cu ce zodie vă potriviți? Care vă pun un steag la profil?

Care credeți că e rostul lor? V-ați întrebat cum fac bani cei care le-au scris și care le promovează pe Facebook, tot pe bani?

Răspunsul e simplu: colectând datele dumneavoastră personale și apoi vânzându-le către alte firme care vă vânează cu reclame. Vă dați singur acordul pentru asta, pentru că sunteți întrebați dacă acceptați condițiile de utilizare. Le acceptați fără să le citiți, evident. Nimeni nu are timp de asta și, foarte probabil, nici nu ați înțelege mare lucru din limbajul avocățesc.

Cambridge Analytica așa a făcut rost de datele personale ale americanilor pentru campaniile sale. Un cercetător rus a făcut un mic joc gen test psihologic. 270.000 de oameni l-au completat.

Cambridge Analytica a colectat așa datele a 50 de milioane de utilizatori. Și așa ajungem la:

A treia problemă a Facebook: condițiile de utilizare care nu constrâng

Atunci când ați acceptat să jucați un astfel de joc (că până la urmă sper că nu credeți că semănați cu Marilyn Monroe pentru că așa vă zice un test pe Facebook), ați acceptat să vă dați datele personale celor care au făcut testul. Dar nu doar atât. Ați acceptat să le dați și pe cele ale prietenilor pe care-i aveți în listă.

Degeaba eu nu am rulat niciuna dintre aceste aplicații. Prin bunăvoința voastră, datele mele au ajuns în mâinile altora.

Doar că asta trebuia să nu se întâmple. Facebook nu trebuia niciodată să permită ca datele mele să fie accesate, dacă eu nu mi-am dat clar acordul în acest sens. Compania a schimbat această politică în 2016.

Să nu fim naivi. Facebook știa că nu e ok acest lucru, dar compania vrea bani, cât mai mulți bani și îi obține de la cei care rulează campanii de publicitate în rețeaua de socializare iar firmele, ca să cheltuie mult, au nevoie să știe informații despre utilizatori.

A patra problemă a Facebook: lipsa totală de etică

Trăim într-o lume în care „scopul scuză mijloacele” nu mai e valabilă ca deviză de viață. Ori cam asta e cazul cu Facebook. Nu ne interesează ce se întâmplă, cât timp noi facem bani.

Facem seminarii în care vorbim despre responsabilitate socială, dar, în realitate, ne doare în cot.

Și dacă ne prind? Ei, ne ajustăm atunci. Ne cerem frumos scuze, Zuckerberg va ieși din vizuină și își va vedea umbra. Va fi dezolat. Devastat că așa ceva s-a întâmplat. Va promite că va lua măsuri, că nu va mai face.

Și ne va da întâlnire peste 5-7 ani, când cineva se va prinde de o altă magărie.

Vrei să vezi cum îți proteja datele personale pe Facebook? Click aici pentru tutorialul nostru!

 

 

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare